TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
Actualitatea relevanţei viziunii lui Eminescu asupra educaţiei
Prin pregătirea sa enciclopedică dublată de o rară clarviziune şi inspiraţie, toate acestea înrădăcinate solid în dragostea sa jertfelnică pentru neam şi ţară, Mihai Eminescu a lăsat urme adânci pe oriunde a trecut. El dovedeşte o conştiinţă de excepţie, un profund cult al muncii şi al valorii dar şi pentru disciplină, pregătire profesională, inspiraţie, viziune. în mai puţin de un an cât a funcţionat ca revizor școlar, Eminescu a întocmit peste 400 de rapoarte, adrese, sesizări, ordine către cadrele didactice, recomandări cu privire la competențe, manuale, metode, aplicări practice, situaţia materială a elevilor, starea fizică a şcolilor, toate acestea trimise fie la minister, fie administratorilor locali şi învăţătorilor. Eminescu se dovedeşte a fi un bun observator al fenomenului educaţional nu numai în ţară dar şi în general, în Europa.
 

THEODOR DAMIAN