La taifas cu mnemosyne
”Memoriile” vrednicului de pomenire Bartolomeu Anania rămân și astăzi, la aproape un deceniu de la publicarea lor, un prilej și un privilegiu de a-l avea aproape pe autorul lor mutat între timp la cele veșnice. Nici o altă scriere din opera sa viguroasă nu are tăria mărturisitoare a vremilor prin care această uriașă personalitate a trecut. Pentru cei care nu l-au cunoscut, rândurile lui Anania pot stârni curiozitatea întâlnirii cu un personaj de roman, răzvrătit, aventurier și liber, un fel de Papillon autohton, dar hrănindu-se nu din spargeri de bănci, ci din adunarea conștiințelor în jurul unor idealuri ce astăzi par a fi pe cale dispariție. Pentru cei care l-au cunoscut, cum este cazul autorului acestor rânduri, ele sunt ”doar” o lecție de dor. După cel care mi-a fost model fără să-l pot urma, despre cel care mi-a dăruit zi de zi putere, prin însăși respirația lui, chiar și atunci când nu ne potriveam pe un fir de idee. Bartolomeu Anania a tânjit după libertate. Și a aflat că această libertate, în adevăratul sens al cuvântului, doar Dumnezeu ți-o poate dărui. Astăzi, când creștinătatea pare să se îndrepte iarăși spre catacombe, ”Memoriile” mitropolitului Bartolomeu te fac melancolic. Dar, sunt sigur că vreodată, cineva sau poate chiar o altă generație, va afla în adâncul lor putința renașterii. Deocamdată, ne mângâie dinlăuntrul lor doar zeița memoriei și dorul după un părinte și prieten pe care l-am iubit imens.
RĂZVAN IONESCU
|
|
