TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
Trecutul şi soluţiile sale împotriva fricii: relaţiile româno-ruse în istorie şi în actualitate (III): dilema apartenenţei şi succesiunea bizantină
Competiția politică și spirituală care a transformat Europa Central-Orientală în teritoriul predilect al cruciadei și dezvoltările interne care au generat apariția unor centre regionale de putere suficient de stabile pentru a iniția construcții etatice i-au plasat pe românii identificați de acum ca prezență de-sine-stătătoare în cronistica vremii și pe locuitorii cnezatelor succesoare ale Rusiei Kievene la originile unor inițiative de natură să le asigure supraviețuirea în relație cu regatele apostolice vecine, cu continuatorii Hoardei de Aur și cu revirimentul expansiunii islamice, odată cu descinderea turcilor otomani în sud-estul Europei. Noile experiențe regionale generate de translatarea unor dinastii occidentale la conducerea regatelor Ungariei și Boemiei și restaurarea unității Poloniei i-au plasat pe românii transilvăneni și pe rutenii din cnezatele ruse din vest și sud-vest în poziția de supuși ai unor suverani care profesau o credință diferită de a lor, generând crize de loialitate la nivelul elitei acestora, iar consolidarea statelor românești și a Marelui Cnezat al Moscovei a preliminat un experiment politic și identitar pe care istoricii nu l-au decriptat pe deplin, oscilând între cunoscutul „Bizanț după Bizanț” și o evoluție comparabilă cu aceea a statelor-națiune din Europa vremii.
 

FLORIAN DUMITRU SOPORAN