TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
Diaconi de odinioară ai Catedralei (II)

În partea a doua a demersului privind diaconii de odinioară ai Catedralei noastre din Cluj-Napoca, vă propun portretul și lucrarea unui alt diacon dintre cei care au slujit cu dăruire și vrednicie Catedrala noastră înfrumusețându-i slujbele, în deceniile 7 și 8 din secolul trecut. Este vorba despre părintele VASILE RAUS, cel ce a slujit în treapta diaconiei mai bine de 16 ani, iar în cler aproape de 50 de ani. Este ctitorul celei mai mari biserici din cartierul clujean Mănăștur. Lucrările de construcție au durat aproape 30 de ani, pentru că noua biserică parohială este de fapt o monumentală catedrală, cea mai mare și impresionantă din întreaga eparhie a Vadului, Feleacului și Clujului.


 

IUSTIN TIRA