TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Jurnalismul ca atitudine civică


Camelia Suruianu, Jurnalismul ca atitudine civică

Paul Sterian face parte dintre intelectualii din perioada inter- și postbelică care militau pentru ridicarea României la standardele țărilor occidentale. Ca urmare, el punea umărul nu numai la ridicarea economică a țării, (amintim că André Srima îl include, în Timpul Rugului Aprins, printre cei mai mari tehnocrați de la noi) ci și la dezvoltarea simțului de observație a tinerei generații. Stau dovadă amplele sale articole publicate în revistele Curentul, Floarea de foc și Credința, între anii 1928-1940.

                Cu aceasă ocazie propunem cititorului lecturarea a două articole care dată fiind perioada când autorul le-a scris, merită să fie rememorate. Este vorba de biografia realizată lui Léon Bloy, un nume mai puțin cunoscut ce poate fi luat și astăzi drept exemplu de către mulți dintre noi, și Umorul sfinților un text care și de dată aceasta îi scoate în evidență cunoașterea amănunțită a învățăturilor patericale.

Cuvinte cheie – perioada interbelică, literatură, jurnalism, sfinți, monahi, altruism. 

 


 

CAMELIA SURUIANU