TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Aspecte religioase şi politice în portretele domnitorului Ştefan cel Mare
 şi ale familiei sale (frescă, miniatură şi broderie)


Laura Turcan, Aspecte religioase și politice în portretele domnitorului Ștefan cel Mare și ale familiei sale (frescă, miniatură și broderie)

Studiul de față analizează câteva dintre portretele domnitorului Ștefan cel Mare, tablourile votive pictate pe frescele bisericilor și, de asemenea, miniaturile și broderiile care îl reprezintă. Vom arăta că imaginile domnitorului evidențiază importanța politică, măreția și orgoliul său personal, dar și atitudinea religioasă. Toate acestea pot fi citite nu numai în cronicile și letopisețele vremii, ci și în frescele, miniaturile și broderiile epocii, care sunt la rândul lor documente fidele, purtând o puternică amprentă a actualităților religioase și politice ale societății moldovenești din acea vreme. Portretele ctitorilor sunt de asemenea primele manifestări artistice libere și originale românești, realizate de zugravii autohtoni. Desigur că maniera în care aceștia i-au pictat pe ctitori este asemănătoare frescelor și icoanelor, însă ei nu au uitat să redea pictural unicitatea fiecăruia.

Cuvinte cheie: Ștefan cel Mare, portrete, icoane, miniaturi, tablouri votive, miniatură, broderie


 

LAURA TURCAN