TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Câteva reflecţii ortodoxe privind incinerarea


 

Textul de faţă pune în discuţie practica incinerării, practică ce contravine tradiţiei Bisericii Ortodoxe. Conform tradiţiei Bisericii Ortodoxe, un creştin trebuie înmormântat, practică legitimată de mai multe argumente biblice, de faptul că Însuşi Trupul Domnului Iisus Hristos a fos pus în mormânt, de faptul că trupului omului va fi cânva înviat, iar el e valoros şi în sensul acesta, da faptul că trupurile unor creştini devin moaşte, prin sfinţenia vieţii lor, de faptul că trupul mort pretinde respect. A distruge în mod voit trupul mort prin intermediul incinerării și a lăsa să zboare în vânt cenușa care rămâne, nu poate constitui sfârșitul unei creaturi ale lui Dumnezeu. În atenția deosebită acordată trupului mort al unui credincios ortodox, regăsim în mod repetat Taina divină a Învierii.


 

IGNACE PECKSTADT