TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Părintele Dumitru Stăniloae în conştiinţa foştilor deţinuţi politici


 

Demersul nostru vizează abordarea literaturii memorialistice postcarcerale a cărei autori l-au cunoscut pe Dumitru Stăniloae în temniţa comunistă. Pe acest tip de izvoare iniţiem o analiză asupra modului în care părintele Stăniloae a suportat detenţia comunistă, în special asupra perioadei de la Aiud, adică mai 1959-octombrie 1960 şi martie 1962-ianuarie 1963. Am reprodus o serie de texte care fac referire la Stăniloae şi am încercat chiar o coroborare cu alte surse, pentru a face o delimitare cât mai atentă între subiectivismul autorilor, firesc în cazul unor astfel de izvoare, şi obiectivitatea care ne ajută să reconstruim parcursul părintelui în perioada carcerală. Ne-am oprit asupra textelor citate în studiu în urma unui sondaj în literatura de detenţie ai căror autori ar fi putut întâlni pe părintele Dumitru Stăniloae în penitenciarul Aiud. Prin analiza noastră am constatat cum părintele Stăniloae a rămas în conştiinţa foştilor deţinuţi politici ca magistrul teologiei, profesorul cu alese capacităţi didactice şi slujitorul profund. Chiar şi în timpul reeducării de la Aiud, părintele s-a distins ca apărător al Bisericii şi ca îndrumător al sufletelor spre adevărata cale a credinţei.


 

ADRIAN NICOLAE PETCU