Abstract

 Credin?a ortodoxă ?i via?a bisericească se găsesc într-o unitate indisolubilă. Credin?a ortodoxă, în?eleasă ca adevăr dogmatic, delimitează con?inutul vie?ii Bisericii ?i garantează autenticitatea vie?ii Ei. În acela?i timp, via?a Bisericii este oglinda vie a con?inutului credin?ei ortodoxe. Când credin?a ortodoxă se desparte ?i devine autonomă fa?ă de via?a credinciosului, nu mai are caracter mântuitor. Credin?a ortodoxă capătă caracter mântuitor numai atunci când se leagă indisolubil ?i func?ional cu via?a de fiecare zi a credinciosului. Adevărul în Biserică nu este teoretic, adică nu este primirea intelectuală prin ascultare ?i studiu a cunoa?terii con?inutului credin?ei, ci este, în principal, taina care se trăie?te prin lucrarea Duhului Sfânt. Desăvâr?irea duhovnicească, atunci când îl define?te pe credinciosul ortodox, este întrepătrunsă cu con?tiin?a ortodoxă ?i cu acrivia dogmatică. După cum Ortodoxia trăită coexistă cu ortopraxia (dreapta făptuire), erezia nu poate fi deloc compatibilă cu evlavia, nu poate coexista cu ea. Biserica Ortodoxă nu a despăr?it niciodată adevărul dogmelor de via?a şi evlavia Ei. Erezia este legată strâns de în?elare, fiind o devia?ie de la adevăr ?i totodată o devia?ie de la ceea ce înseamnă via?a deplină, autentică.

DIMITRIOS ŢELEGHIDIS