TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Ortodoxia în opera lui Cantemir


 

Spirit enciclopedic, Dimitrie Cantemir s-a manifestat cu mai multă putere în trei domenii: al literaturii, al istoriei, ca filozof şi umanist. La acestea ar trebui adăugat şi cel teologic. Operele sale din domeniul teologiei, rezumate de capitolele bisericeşti din Descrierea Moldovei, îmbrăţişează trei aspecte principale ale Teologiei şi anume: Dogmatica (cu Metafizica, Descrierea Moldovei şi Loca obscura...); Morala (cu Divanul şi Scrisoarea către contele Golovkin despre conştiinţă), Istoria Apologetică şi a Religiilor (cu Sistema..., Curanus şi Panegiricul). În Descrierea Moldovei Cantemir atinge probleme de cult, de drept canonic şi de organizarea Bisericii, după cum în Monarhiarum physica examinatio, şi în Incrementa atque Decrementa atinge probleme de Apologetică şi de Istoria Religiilor. Prinţul Dimitrie Cantemir n-a lăsat o lucrare de Teologie dogmatică, propriu-zis; totuşi, cunoştinţele sale, de-a lungul unui sfert de veac de activitate publicistă, fac dovada unor preocupări continue precum şi a unei aprofundări deosebite a acestui domeniu central al Teologiei. Autorul acestui studiu face o schiţă a doctrinei ortodoxe după Dimitrie Cantemir, pe baza operelor Loca obscura şi Descriptio Moldaviae. Pe baza lucrării Divanul este expusă morala ortodoxă în viziunea prinţului cărturar. O parte a studiului o constituie şi aprecierile lui la adresa religiei mahomedane, a romano-catolicismului şi a protestantismului.


 

NICOLAE CHIŢESCU