|
Sfânta Scriptură în Versiunea Bartolomeu Anania
Sfânta Scriptură în Versiunea Bartolomeu Anania
Vasile Mihoc
Se împlineşte în acest an un deceniu de la publicarea în versiune integrală a Bibliei în realizarea mult regretatului cărturar şi ierarh BARTOLOMEU VALERIU ANANIA, Mitropolitul Clujului, cu titlul: Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie Jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001 (1830 pagini + hărţi).
După cum se ştie, înainte de publicarea ei integrală, au fost tipărite, rând pe rând, părţi ale acestei noii ediţii, realizatorul dorind să aibă, cât mai mult cu putinţă, un răspuns din partea cititorilor privind calitatea şi sugestii privind eventuale îmbunătăţiri, atât în ce priveşte traducerea însăşi, cât şi în ce priveşte bogatul material isagogic şi exegetic care însoţea această traducere. Luând contact cu aceste apariţii editoriale parţiale, nu cred că erau prea mulţi cei care sperau să vadă finalizarea proiectului într-o ediţie integrală a Bibliei. Căci era vorba de o lucrare a unei vârste dincolo de cea a maturităţii. Când, în 1993, apărea, Noul Testament (în Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române), puţini, cred, bănuiau că acest efort, deja împlinit într-o realizare unică, va putea fi continuat, aşa cum anunţa, de altfel, Cuvântul înainte al Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist (p. VI). Scepticismul a fost însă curând infirmat. Dincolo de unele ezitări pe care le va fi exprimat, vigurosul bărbat şi cărturar care a fost regretatul Bartolomeu Anania credea în ducerea la bun sfârşit a acestei lucrări care avea să-i încununeze opera, deja atât de impunătoare. Astfel, în anii care au urmat, ne-a dăruit una după alta, în aceeaşi realizare de excepţie, cărţile care alcătuiesc prima parte a Bibliei, supunându-le şi pe acestea atenţiei critice a cititorilor avizaţi. Iar în cele din urmă, acum 10 ani, Dumnezeu i-a dăruit bucuria de a trăi încununarea triumfală a acestui extraordinar şi binecuvântat efort.
Cu prilejul lansării ediţiei jubiliare la Cluj-Napoca, îmi exprimam intensele simţăminte - de admiraţie şi de negrăită bucurie - în faţa acelei minunate împliniri. Spuneam atunci, printre altele: „Pentru cei care am urmărit succesiunea volumelor din seria ‚Biblia comentată`, realizarea Înalt Prea Sfinţitului Arhiepiscop Bartolomeu din aceşti ani de după 1989 ni s-a părut şi ni se pare încă pur şi simplu incredibilă. Cum este cu putinţă ca un bărbat cu atâtea alte mari şi importante răspunderi să-şi poată concentra fiinţa, zi după zi şi an după an, în efortul titanic pe care-l presupune - şi pe care-l reflectă, de fapt - această ‚Biblie comentată`? ... Explicaţia efortului incredibil pe care-l presupune progresul strălucit şi încununarea optimă a acestei întreprinderi am aflat-o într-un cuvânt al Fericitului Ieronim, cunoscutul realizator al Vulgatei, adică al versiunii latineşti devenită mai târziu textus receptus al Bisericii Apusene. Într-o scrisoare adresată, la anul 383, papei Damasus, Ieronim definea munca sa la această traducere drept o ‚trudă a iubirii` - labor amoris".
Deceniul care a trecut de atunci şi-a spus din plin cuvântul asupra valorii deosebite a Bibliei pe care a oferit-o neamului românesc marele Bartolomeu Anania. Într-adevăr, această Biblie a intrat definitiv în patrimoniul poporului nostru şi al Bisericii Ortodoxe Române. În primul rând, ea se bucură de o răspândire cu adevărat excepţională: o afli peste tot, în casele credincioşilor şi pe rafturile din birouri, pe băncile seminariştilor şi a studenţilor teologi, în sfintele altare, la îndemâna preoţilor noştri.
Nimeni nu se îndoieşte că Versiunea Anania a Sfintei Scripturi în limba română a reprezentat nu numai încununarea operei neasemuite a poetului, scriitorului şi teologului care a fost Mitropolitul Bartolomeu, ci şi un eveniment major în viaţa Bisericii noastre, încrustat ca atare în istoria ei, ca şi în istoria limbii şi a culturii româneşti. O nouă traducere a Bibliei, realizată de un remarcabil teolog şi bărbat bisericesc, care a fost însă un nu mai puţin strălucit şi recunoscut om de litere, iată, într-adevăr, un eveniment făcut să întreacă cele mai bune aşteptări! Adăugând însă că această nouă traducere a apărut însoţită de introduceri la diferitele scrieri care alcătuiesc Biblia şi de concise, dar cuprinzătoare şi valoroase comentarii, vom înţelege că ea reprezintă, într-adevăr, un eveniment major în viaţa şi misiunea Bisericii şi un prilej de adevărată bucurie pentru toţi cei însetaţi de a cunoaşte mai îndeaproape cuvântul lui Dumnezeu.
În tradiţia Bibliei româneşti, se impusese deja, ca o realizare de înaltă calitate, Biblia aşa-numită „sinodală". Se ştie că prima ediţie a Bibliei apărută cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a fost cea tipărită la Bucureşti, în 1914. A doua Biblie „sinodală" a fost cea din 1936, în traducerea realizată de Nicodim Munteanu, viitor patriarh al României, Vasile Radu şi Gala Galaction. Iar a treia Biblie „sinodală", care oferă o traducere revizuită a celei de a doua, a apărut mai întâi în 1968, fiind retipărită de câteva ori după aceea. În orice caz, preoţii şi credincioşii ortodocşi din România ultimelor generaţii avuseseră destul timp să se obişnuiască cu această din urmă traducere a Bibliei, care, pe deasupra, a purtat şi girul aprobării forului nostru suprem bisericesc - Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Mai mult, ea a ajuns să fie utilizată practic exclusiv în toate publicaţiile noastre teologice. Astfel încât, Biblia „sinodală" de până la 2001, deşi n-a fost considerată drept o ediţie definitivă - în conştiinţa factorilor responsabili ai Bisericii existând înţelegerea că ea poate şi trebuie să fie îmbunătăţită, că rămâne încă o „ediţie de probă" -, ea devenise întru totul autoritativă.
În acest context, iniţiativa ierarhului de la Cluj-Napoca a fost un act de mare îndrăzneală. Dar această îndrăzneală n-a fost nesăbuită şi nici n-a avut ca temei vreun gând de slavă deşartă. Cărturarul şi ierarhul Bartolomeu Anania a socotit că realizarea unei noi ediţii a Bibliei, conform criteriilor pe care le avea în vedere, este nu numai un simplu „plus" la ceea ce deja exista, ci o stringentă necesitate. Şi este vorba aici nu numai de calitatea traducerii textelor, nici numai de faptul că avea în vedere echiparea acestei noi ediţii cu materialele ajutătoare strict necesare (introduceri, note etc.) - şi care, din nefericire, încă lipseau din Biblia noastră -, ci şi, în ce priveşte cărţile Vechiului Testament, de baza însăşi a traducerii.
Iată aici un punct principal, pe care Bartolomeu Anania l-a afirmat în mod repetat încă în editările parţiale, începând cu „Cuvântul lămuritor asupra Sfintei Scripturi" care stă în fruntea Pentateuhului său comentat. Argumentând că creştinii din Răsărit au îmbrăţişat de la început versiunea greacă a Vechiului Testament (Septuaginta) şi considerând drept singura „ediţie a Sfântului Sinod" Biblia apărută la Bucureşti în 1914, ca una care - singura între ediţiile „sinodale" - se întemeia pe textul Septuagintei, Bartolomeu Anania acuză „marea ruptură" produsă odată cu apariţia Bibliei traduse după Textul Masoretic (ebraic) de către Gala Galaction, Vasile Radu şi Nicodim Munteanu (în 1936). „Ca parte a lumii ortodoxe - scrie el -, poporul român a avut Biblia tradusă tot după Septuaginta. Cităm pe cele mai importante: Biblia lui Şerban, Bucureşti 1688; Biblia de Buzău, 1854-56; Biblia lui Şaguna (Sibiu) 1856-58. Dar tot după Septuaginta a fost tradusă şi Biblia lui Bob (Blaj) 1795, pentru uzul greco-catolicilor. Ultima ediţie din marea filiaţie a apărut la Bucureşti în 1914, singura ‘ediţie a Sfântului Sinod` ". El deplânge faptul că, „timp de opt decenii, Biserica Ortodoxă Română nu a mai avut o versiune vechitestamentară după Septuaginta"1. Totodată, în Nota asupra ediţiei la fiecare din volumele cu traduceri din Vechiul Testament, ţine să precizeze de la bun început că această versiune a fost întocmită „în osteneala de a restaura prezenţa şi autoritatea Septuagintei în tradiţia biblică ortodoxă". Argumentele invocate sunt incontestabile, ca şi faptul că, datorită menţionatei „rupturi", „atât Părintele Dumitru Stăniloae cât şi Părintele Dumitru Fecioru, marii noştri traducători din Sfinţii Părinţi şi din literatura filocalică, au fost nevoiţi să-şi extragă citatele biblice tot din ediţia 1914"2.
În ce priveşte traducerea însăşi a textelor biblice, ostenitorul acestei noi versiuni s-a silit să se ţină cât mai aproape de limba Bibliei româneşti, creată prin truda înaintaşilor. Şi nu uită să precizeze că „le este profund recunoscător tuturor celor ce, de-a lungul a trei secole, au tradus sau revizuit Biblia în limba română"3. Fiind însă perfect conştient şi de neîmplinirile acestor înaintaşi, ca şi de necesitatea unor aduceri la zi, se străduieşte, cum iarăşi afirmă, să alcătuiască „un text credincios originalului şi potrivit cu vârsta de acum a limbii române, eliminând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât şi juxtalinearitatea, pe de alta"4.
Nu intrăm în analize de detaliu. Pentru unele dintre cărţile biblice care au precedat editarea integrală a Bibliei în ediţia jubiliară din 2001, ca ediţii de probă, am făcut-o deja, într-o oarecare măsură, în recenziile publicate la vremea respectivă. Ţinem însă să facem câteva precizări.
Prima precizare pe care o socotim necesară este aceea că Versiunea Anania reprezintă, într-adevăr, mult mai mult decât o simplă revizuire a Bibliei. Realizatorul ei notează că a recurs la „metoda comparatistă", confruntând ediţia curentă „cu treisprezece versiuni reprezentative, româneşti şi străine, precum şi cu textele originale"5. În ce priveşte traducerea cărţilor Vechiului Testament, versiunea ebraică, reprezentată de toate ediţiile româneşti dintre 1936-1993 şi „accesibilă adiacent prin cele mai bune traduceri occidentale, s-a aflat în continuă şi amănunţită alăturare cu versiunea greacă, aceasta din urmă fiind reprezentată atât de tălmăcirile româneşti tipărite între 1688-1914 cât şi de textul ediţiei critice a lui Alfred Rahlfs"6. Rezultatul acestui efort este, de fapt, în bună parte, o nouă traducere. S-a întâmplat, şi în acest caz, ceva asemănător cu experienţa Fericitului Ieronim. Scopul său cu ceea ce se va numi Vulgata a fost acela „de a revizui vechea [traducere] latină, iar nu de a face o nouă traducere". Când Fericitul Augustin i-a exprimat gratitudinea pentru „traducerea sa la Evanghelii", Fericitul Ieronim l-a corectat în mod tacit şi a înlocuit, în exprimarea augustiniană, „traducerea" cu „corectarea"7. S-a vădit însă până la urmă că, deşi şi-a propus acest obiectiv limitat, Fericitul Ieronim a realizat o nouă traducere, şi încă una care a făcut epocă.
O menţiune specială se cuvine, în ce priveşte noua versiune, realizării excepţionale pe care o reprezintă traducerea părţilor poetice ale Vechiului Testament. Se ştie că Iov, Psalmii, Proverbele, Cântarea Cântărilor, Eclesiastul şi Plângerile lui Ieremia, ca şi unele dintre scrierile necanonice, sunt, de fapt, cărţi poetice. Pe lângă aceste cărţi, multe fragmente poetice sunt prezente în Vechiul Testament în cărţile istorice şi în cele profetice. De genul literar deosebit al acestor părţi ale Bibliei trebuie, desigur, să se ţină seama la traducere. Ceea ce nu este uşor. De aceea, în Bibliile româneşti de până acum aceste părţi sunt redate şi ele în proză. Cititorul neavizat nu are cum să-şi dea seama că este vorba de poezie.
Este adevărat că poezia ebraică a Bibliei nu are întru totul caracteristicile poeziei moderne. Această poezie nu cunoaşte, de pildă, rima. Poezia ebraică se deosebeşte de proză prin trei caracteristici: a) ritmul ideilor (sau paralelismul membrelor); b) fel sau gen (în Biblie sunt prezente, în genere, două genuri de poezie: liric şi didactic); şi c) dicţiune (poeţii sfinţi folosind o vorbire aleasă, precum şi imagini şi figuri deosebite, ca asonanţa sau reproducerea aceloraşi sunete şi alternarea sau repetarea aceloraşi sunete).
Există încă destule aspecte nelămurite cu privire la aceste caracteristici ale poeziei ebraice. Şi aceasta, în primul rând, deoarece nu ştim precis cum era pronunţarea limbii ebraice pe când era limbă vie. Astfel, există controverse cu privire la precizarea artei metrice ebraice8.
Cu toate dificultăţile, ediţiile moderne ale Bibliei în diferitele limbi ţin să evidenţieze - atât prin felul traducerii, cât şi prin aranjamentul grafic - părţile poetice ale Bibliei. Pentru a ţine pasul cu excepţionalele rezultate ale cercetării biblice, este stringent necesar ca şi ediţiile româneşti ale Sfintei Scripturi să redea în chip aparte textele cu caracter poetic. Desigur că, pentru a se putea realiza o astfel de ediţie, se cere ca efortul specialistului în traducerea Bibliei să fie conjugat cu acela al poetului. Sau, şi mai bine, ca biblistul şi traducătorul să fie totodată şi poet. Teologul şi poetul Bartolomeu Anania a fost omul providenţial care a întrunit toate aceste competenţe. Realizarea excepţională pe care o reprezintă Versiunea Anania în ce priveşte cărţile poetice ale Vechiului Testament ne îndreptăţeşte să spunem despre realizatorul ei ceea ce spunea Fericitul Ieronim despre Origen, tot în legătură cu una din aceste cărţi poetice: „Dacă în celelalte cărţi ale sale i-a depăşit pe toţi ceilalţi, în [comentariul său la] Cântarea Cântărilor Origen s-a depăşit pe sine însuşi"9. Nu mă refer numai la aranjamentul grafic care, desigur, îşi are importanţa sa şi care, în Versiunea Anania, ne aduce la nivelul celor mai bune ediţii existente în alte limbi. Este vorba de mult mai mult. Traducătorul îşi dă aici măsura întreagă, nu numai a valorii şi a experienţei sale ca teolog şi om de cultură, ci şi a demult recunoscutului său geniu poetic.
Îmi permit să ofer câteva exemple, luate la întâmplare:
„O, cine mă va`ntoarce în lunile din urmă,
în zilele-mi păzite de Însuşi Dumnezeu,
când facla Lui cea vie pe frunte-mi strălucea,
când cu a Lui lumină umblam prin întuneric..." (Iov 29, 2-3).
„Şi-acum, sunt râsul celor mai tineri decât mine;
acum îmi fac dojană bezmeticii aceia
pe-ai căror taţi şi mame eu nu dădeam doi bani
şi nu-i puneam de-o seamă cu câinii de la grajduri...
s`au ridicat asupră-mi cu-avânturi de tâlhari
ei, tâmpii, troglodiţii de-abia ieşiţi din peşteri,
ei, tuse măgărească în cântec lin de strune..." (Iov 30, 1-2.5-7).
„Da, inima din mine sub cer s-a scuturat
şi-a curs din locul ei.
Auzi, ascultă-n iureş a Domnului mânie,
cum cercetarea-I iese din gură ca un tunet.
Sub ceru`ntreg ţâşnirea,
lumina Lui, ea însăşi, pe aripile Terrei" (Iov 37, 1-3).
Cred că nu greşesc deloc spunând că noi, românii, n-am avut niciodată ceva atât de frumos ca traducere a Bibliei. Mai mult, nici n-am sperat noi vreodată să avem ceva atât de frumos. Or, aceeaşi înaltă calitate caracterizează ansamblul scrierilor poetice ale Bibliei în versiunea Anania!
Dar nu numai traducerea, ci şi însuşi aranjamentul în pagină al textelor poetice şi sapienţiale reprezintă, în ce priveşte editarea în limba română a cuvântului lui Dumnezeu, o noutate a cărei necesitate era adânc resimţită de cei avizaţi. Astfel, de pildă, în ce priveşte traducerea Psalmilor, noua versiune lasă impresia că este gândită nu numai pentru cel ce o citeşte, ci şi, deopotrivă, pentru cel ce o aude. De aceea, sugestia oarecum timidă că textul acestei versiuni a Psalmilor „poate fi folosit şi în cult"10 ni se pare mai mult decât justificată.
În ce priveşte aranjarea în pagină a textelor poetice, ea este importantă mai ales deoarece, la citirea cu glas tare, există tendinţa de a accentua ultimul cuvânt al unui rând şi de a face o mică pauză înainte de trecerea la rândul următor. Iată două exemple luate absolut la întâmplare (din Ps 32,1 şi Ps 131,3-5):
Biblia 1968 Versiunea Anania
Bucuraţi-vă, drepţilor; celor drepţi Bucuraţi-vă, drepţilor, întru Domnul!
li se cuvine laudă. celor drepţi li se cuvine laudă.
Nu voi intra în locaşul casei Nu voi intra în sălaşul casei mele
mele, nu mă voi sui pe patul meu de nu mă voi sui în patul culcuşului meu
de odihnă,
Nu voi da somn ochilor mei şi nu voi da somn ochilor mei
genelor mele dormitare şi odihnă tâm- şi nici genelor mele dormitare
plelor mele, şi nici odihnă tâmplelor mele
Până ce nu voi afla loc Domnului, până nu-I voi afla un loc Domnului,
locaş Dumnezeului lui Iacob. un locaş Dumnezeului lui Iacob.
Cum vedem, în cele două exemple citate nu există diferenţe semnificative în ce priveşte traducerea. Există însă o diferenţă majoră şi absolut semnificativă în aranjarea textului în pagină, deoarece rândurile din Versiunea Anania au fost „măsurate" pentru a se evita o lectură inadecvată. În acest fel, nu numai că textul arată mai bine în pagină, dar este mai uşor de citit şi de memorizat şi evită unele combinaţii care, în multe cazuri, pot avea efecte dezastruoase în ce priveşte sesizarea sensului textului respectiv. Desigur, acurateţea trebuie să rămână principala preocupare a traducătorului, dar el nu va uita că, în redarea poeziei biblice, ceea ce cititorul vede aceea va şi citi şi aceea vor auzi cei care-l ascultă. Să ne gândim numai cât de lamentabilă este uneori în bisericile noastre citirea Psalmilor la strană! Versiunea Anania ajută enorm depăşirea acestei dificultăţi.
În general, Versiunea Anania reflectă din plin calităţile unei reuşite traduceri a Sfintei Scripturi, adică acurateţe, frumuseţe, claritate şi demnitate. Bartolomeu Anania nu uită nicio clipă că ceea ce redă în româneşte este cuvântul lui Dumnezeu. Realizatorii vestitei King James Version, în cuvântul lor către cititori (The Translators to the Reader = Traducătorii către cititor) fixau câteva principii ale unei bune traduceri a Bibliei. Primul dintre aceste principii este chiar acesta: Ceea ce traducem (când traducem Biblia, n. n.) este cuvântul lui Dumnezeu. Ca orice cuvânt care vrea să comunice ceva, şi acest cuvânt - şi încă mult mai mult decât altele - se cere înţeles. El trebuie, deci, redat cu acurateţe şi claritate. Deoarece însă este mai presus de orice cuvânt omenesc, redarea cuvântului lui Dumnezeu se cuvine să fie caracterizată şi de frumuseţe şi demnitate.
Pentru acurateţe şi claritate, condiţia esenţială este ca traducătorul să fi înţeles el însuşi, mai întâi, textul pe care-l redă. Fericitul Ieronim, de pildă, în prefaţa sa la Cartea Iov, arată cât de greu i-a fost să pătrundă în tainele textelor poetice ale Vechiului Testament şi cât de mare i-a fost silinţa pentru a înţelege mai ales figurile de stil. În acest scop a şi plătit o „sumă considerabilă" unui învăţat evreu din Lida pentru a-l ajuta să înţeleagă. El însă ţine să adauge: „De un lucru sunt sigur, că am putut să traduc numai ceea ce mai înainte am înţeles"11.
Pe de altă parte, ca să redai ceea ce ai înţeles din original în propria ta limbă cu frumuseţe şi demnitate, nu e destul să cunoşti limba originalului şi nici chiar să sesizezi întreaga încărcătură de sens a figurilor de stil, ci trebuie să fii creator şi - depăşind orice ispită a unei redări literaliste - să creezi un text care să ofere cititorului traducerii cât mai mult cu putinţă din valenţele şi frumuseţile originalului. Lucrul este foarte greu, dacă ţinem seama că, după cum constată unul din cei care, în veacul nostru, au pus bazele a ceea ce se poate numi „ştiinţa traducerii" şi care totodată a fost poate cel mai renumit specialist al United Bible Societies - mă refer la Eugene Nida şi la lucrări ale sale ca Toward a Science of Translation şi From One Language to Another -, cea mai bună traducere nu poate reda decât ceva peste 70 la sută din conotaţiile originalului (restul urmând să fie acoperit de glose, note etc.). Atingerea acestui procent este, desigur, cu mult mai greu de realizat în cazul textelor poetice. Merită să amintim, în acest context, ce spunea Martin Luther, realizatorul versiunii fondatoare a Bibliei în limba germană, despre traducerea poeziei biblice: „Cine vrea să vorbească în germană, nu trebuie să folosească stilul ebraic. Ci, mai degrabă, trebuie să aibă grijă ca - odată ce l-a înţeles pe autorul evreu - să se concentreze asupra sensului textului, întrebându-se: ‘Ce spun (cum se exprimă) germanii într-o astfel de situaţie?` Odată ce are cuvintele germane care vor servi scopului său, să lase deoparte cuvintele ebraice şi să exprime în chip liber înţelesul în cea mai bună germană pe care o cunoaşte"12.
Versiunea Anania posedă din plin calităţile unei foarte reuşite traduceri a Bibliei. Ea aduce cititorilor, cu fiecare pagină şi uneori cu fiecare verset, un spor de înţelegere a mesajului divin al Scripturii. Ca atare, este o traducere de care noi, românii, aveam stringentă nevoie. Dar acest spor de înţelegere este însoţit şi de o calitate literar-artistică aparte. Ceea ce face textul pe atâta de frumos şi de atrăgător pe cât i se cuvine Scripturii celei de Dumnezeu insuflate.
Marele Mitropolit Andrei Şaguna, lăudând osteneala celor care au realizat traducerea Noului Testament de la Alba Iulia (1648) şi a Bibliei de la Bucureşti (1688), zice: „Limba Bibliei pentru un popor numai o dată se poate face: dacă s-au învins piedica cea mare a traducerii credincioase şi înţelese şi dacă poporul au primit limba aceea aşa zicând în însăşi fiinţa sa, atunci următorii n-au de a mai face alta, ci numai a o reînnoi şi îndrepta aşa după cum o ar fi reînnoit şi îndreptat traducătorul cel dintâiu al limbii de ar fi trăit în veacurile lor"13. Având în vedere istoria excepţională a redării în româneşte a cuvântului lui Dumnezeu al cărei moştenitor era Şaguna la mijlocul veacului al XIX-lea, vom aprecia la justa sa valoare principiul enunţat în textul de mai sus. Ceea ce nu înseamnă însă că noi traduceri nu sunt posibile şi necesare. Mai ales că noi, cei de astăzi, moştenim şi rezultatele nefericite ale unor „desfăcători" de limbă a Bibliei şi resimţim acut nevoia cel puţin a unei restaurări. Dar chiar dacă am avea o foarte bună versiune a Bibliei, „varietatea traducerilor este profitabilă pentru aflarea înţelesului Scripturilor", cum se exprimă, în deja citatul cuvânt către cititori, realizatorii lui King James Version.
În afara textului biblic propriu-zis, Biblia în Ediţia Jubiliară a lui Bartolomeu Anania se impune ca o realizare cu totul aparte prin materialul însoţitor, isagogic şi ermineutic-exegetic. Astfel, introducerile la cărţile care alcătuiesc Sfânta Scriptură oferă, într-un mod concis şi clar, informaţiile isagogice de care cititorul are absolută nevoie şi care-l ajută enorm la înţelegerea corectă a textului biblic. Este greu a face exemplificări, dată fiind vastitatea materialului, ca şi faptul că fiecare din aceste introduceri îşi are valoarea sa aparte. Totuşi, nu pot să nu menţionez aici excepţionala Introducere la Psalmi14 şi profunda (din punct de vedere teologic) Introducere la Cântarea Cântărilor15. Putem spune cu drept cuvânt că introducerile din această ediţie se constituie ca un excepţional manual de isagogie biblică.
Cititorul este, de asemenea, mult ajutat prin locul pe care-l au în pagină trimiterile, adică în marginea paginii, iar nu jos, ca în ediţiile „sinodale" anterioare. Nu numai că vezi imediat locul căutat, dar poţi evalua fără nicio dificultate cât de multe paralele biblice are unul sau altul dintre textele pe care le citeşti.
Ce să mai spunem despre comentariile care însoţesc textul Versiunii Anania! Foarte concise, ocupând, în iconomia paginii, spaţiul unor note subliniare, aceste comentarii se constituie într-un strict necesar, dar bogat şi valoros, aparat exegetic. Împreună cu informaţiile din introduceri şi cu trimiterile, aceste note îl orientează chiar pe cititorul mai puţin avizat pe calea cea bună a sesizării corecte a sensului textului sfânt. Prezenţa comentariilor constituie ea însăşi o noutate în seria ediţiilor româneşti ale Bibliei provenind din spaţiul ortodox. O trăsătură de pionierat, care este mult apreciată de toţi cititorii acestei Biblii.
Mai adăugăm că această ediţie are la sfârşit o bogată Concordanţă biblică (pp. 1775-1824), şi ea absolut necesară într-o Biblie editată la începutul mileniului III.
Sunt convins că această Ediţie Jubiliară a Bibliei şi-a ocupat deja, pe drept, în cultura şi în viaţa spirituală a românilor un loc unic şi înalt, de unde nimeni nu o va putea detrona. Este vădit că ea nu are voie să lipsească de pe masa niciunui preot şi credincios al Bisericii noastre. Cum nu are voie să lipsească din biblioteca şi de pe masa niciunui intelectual român.
1 Jerome, Letters and Select Works, în „Nicene and Post-Nicene Fathers", Second series, vol. VI, Peabody, Massachusetts, 1893, retip. 1995, p. 487.
2 Pentateuhul sau Cele cinci cărţi ale lui Moise, tipărit cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, versiune revizuită după Septuaginta, redactată şi comentată de Bartolomeu Valeriu Anania, sprijinit pe numeroase alte osteneli, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1997.
3 Ibidem, p. 13.
4 Ibidem, p. 14; la fel, în Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi, în Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie Jubiliară a Sfântului Sinod, tipărită cu binecuvântarea şi prefaţa Prea Fericitului Părinte Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 2001, p. 11.
5 Cuvânt lămuritor asupra Sfintei Scripturi (cf. nota 4), p. 11.
6 În Notă asupra ediţiei, în Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie Jubiliară (cf. nota 4), p. 1826.
7 Ibidem, p. 1827.
8 Ibidem, p. 1826.
9 Ibidem.
10 Jerome, Letters and Select Works (cf. nota 1), p. 487.
11 A se vedea Pr. Prof. Vladimir Prelipcean, Pr. Prof. Nicolae Neaga, Pr. Prof. Gheorghe Barna şi Pr. Prof. Mircea Chialda, Studiul Vechiului Testament, pentru Institutele Teologice, ediţia a doua, Bucureşti, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al B. O. R., 1985, p. 324-331.
12 Jerome, Letters and Select Works (cf. nota 1), p. 485.
13 Din Introducerea Bibliei de la Sibiu, 1856-1858.
14 Biblia sau Sfânta Scriptură. Ediţie Jubiliară (cf. nota 4), pp. 614-619.
15 Ibidem, pp. 868-871.
VASILE MIHOC
|
