TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Despre medicină la Sf. Vasile cel Mare


Aşezat în galeria marilor părinţi şi ierarhi ai Bisericii, bucurându-se de un renume atât în timpul vieţii cât şi după aceea, nu numai în Orientul de limbă greacă, ci şi în Occidentul latin, Vasile cel Mare întruchipează una din numeroasele năzuinţe bizantine spre sinteză, acea dintre viaţa contemplativă şi viaţa activă.

Probabil, datorită stării bolnăvicioase a trupului, cât şi a încercărilor sale duhovniceşti, Sf. Vasile se apleacă asupra studiului medicinii, lăsându-ne o interesantă concepţie despre sănătate, boală, precum şi a relaţiei dintre trup şi suflet, în suferinţă.

Desigur, vasta şi rodnica sa lucrare ne uimeşte. De aceea este firesc să ne întrebăm, cum a putut răzbi, măcinat de atâta suferinţă trupească, istovit de muncă, de asceză şi de griji, să realizeze atâtea lucruri, în scurta sa viaţă?

Răspunsul îl putem găsi doar în darul, bunătatea şi milostivirea lui Dumnezeu, în care acesta a crezut.


 

MIRCEA GELU BUTA