TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

În vremea Post-Eclesialităţii. Naşterea modernităţii post-eclesiologice


Cu rădăcini implicite în perioada cruciadelor şi apărută în secolul Reformei (XVI), modernitatea post-eclesiologică descrisă de autor are ca trăsătură co-teritorialitatea, o deviere jurisdicţională faţă de eclesiologia genuină a primului mileniu creştin. Modernitatea post-eclesiologică se manifestă prin eclesiologii ritualiste (Catolici), confesionale (Protestanţi) şi etno-filetiste (Ortodocşi), care se învecinează şi co-există fără să ajungă la comuniune sau unitate între ele. Eclesiologia ritualistă, apărută odată cu  cruciadele (sec. XIII), este definită de existenţa a două Coduri Canonice ale Bisericii Catolice şi o jurisdicţie transfrontalieră a noilor Patriarhii de rit latin din Orient, egale între ele însă subordonate şi dependente în comun faţă de Patriarhia Romei. Eclesiologia confesională a Reformei (sec. XVI) îşi defineşte ruptura de Biserica Romei prin diferenţierea exprimată în Confesiuni sau în Mărturisirile de Credinţă ale Bisericilor locale diocezane, paralele faţă de Biserica deja existentă în momentul apariţiei lor. Eclesiologia etno-filetismului (sec. XIX) este o tentaţie care ameninţă Bisericile ortodoxe şi care, în lipsa unei co-teritorialităţi exterioare, se caracterizează, pe de o parte, printr-o multi-jurisdicţie pe baze etnice şi culturale (naţionale) şi, pe de altă parte, printr-o co-teritorialitate interioară, adică suprapunere teritorială mutuală a ierarhiilor în acelaşi perimetru geografic (specifică îndeosebi aşa-zisei „diaspore").


 

GRIGORIOS PAPATHOMAS