TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Gala Galaction în memorialistica lui Valeriu Anania


 

Gala Galaction în memorialistica lui

Valeriu Anania

 

 

 

 

 

Nicoleta Pălimaru

 

 

 

 

O restituire în chenar memorialistic a fiinţei lui Gala Galaction se datorează capitolului II din Rotonda plopilor aprinşi, apărută într-o primă ediţie la Cartea Românească în 1983, ediţia a doua la Florile Dalbe în 1995, iar ediţia a treia, subintitulată Memorii literare, publicată la Editura Limes în 2006, cu o prefaţă semnată de Dan C. Mihăilescu1.

Dacă aducerile-aminte se resimt, aşa cum scriitorul recunoaşte în capitolul dedicat lui Arghezi, ,,de unele aproximaţii", atât în cronologie cât şi în privinţa ,,faptelor de amănunt", e pentru că Valeriu Anania ,,n-a ţinut un jurnal" şi ,,nu şi-a notat, acasă, convorbirile avute". Prin urmare, autorul nu descrie, ci aproximează o lume intens subiectivă, al cărei ,,ritm de viaţă", diferit celui din realitatea actuală, pare uneori încetinit până la ,,imobilitatea tabloului"2.

Ca şi altădată, memoria lui Valeriu Anania alătură în evocare clipe de particulară încărcătură afectivă, de unde autorul desprinde sensuri cu persistent ecou semnificativ. E vorba de rememorarea evenimentului întâlnirii cu Gala Galaction, petrecută ,,curând după 1955" (,,singura mea vizită în casa lui de pe strada care azi îi poartă numele", p. 84), când acesta se afla într-o cumplită suferinţă, ce-i va marca ulterior biografia interioară, dar şi cea literară.

Nota aparte a confesiunii o constituie faptul că, dacă Gala Galaction îşi opreşte însemnările diaristice odată cu apariţia bolii, fiinţa sa lăuntrică se lasă transcrisă de mâna scriptorului Valeriu Anania. ,,Meteorologia interioară" (Jean Rousset) a lui Gala Galaction e surprinsă, cu precădere, de două imagini revelatoare, cu rolul de a filtra date ale zbaterii eului profund: „Sufletul lui Gala Galaction era un roi de fluturi scânteietori, născuţi noaptea dintr-o flacără înaltă şi rotiţi apoi, până la mistuire şi regenerare, în jurul stâlpului de foc... Şedeai cu el de vorbă şi deodată îţi dădeai seama că te afli în faţa unui cifru fiinţial [...] Gala Galaction, îmbrăcat în anteriu, zăcea pe un jilţ cu spătar înalt, nemişcat ca o statuie de ceară, cu mâinile odihnite pe rezemători şi cu ochii deschişi, încremeniţi, în care luceau două lumini fixe, neutre... Mă aflam în faţa unui vast univers necunoscut".

Încercuirea de către memorialist a unor sintagme, precum: „cifru fiinţial", „vast univers necunoscut", reprezintă indicativul de conturare a unei individualităţi figurate de o poetică a închiderii.

Excepţionala încrucişare de universuri sufleteşti are loc între cei doi, „mână-către-mână", spaţiu care mizează pe sugestivitatea simbolismului mâinii, cu trimitere la o veritabilă stilistică a întâlnirii sacre. Gestul de tandreţe protectivă („i-am luat mâna dreaptă, i-am sărutat-o şi am ţinut-o apoi într-a mea, mult, vreme îndelungată, mângâind-o cu cealaltă şi încercând să murmur versuri din Eminescu", pp. 84-85) conduce spre derularea unui ritual sui generis de trezire la viaţă: „Atunci mi s-a dat părerea că în podul palmei mele a tresărit, pentru o secundă, degetul său mijlociu" (p. 85).

Mângâierea mâinii drepte devine astfel resortul ce declanşează descinderea în atmosfera de lăuntricitate a scriitorului. În viziunea Irinei Mavrodin, mâna dreaptă, ca „şir de opţiuni", e legată de „necunoscut" şi se înscrie într-o geografie a corporalităţii şi a raţionalităţii3.

Momentul de recompunere temporară a omului Gala Galaction e sugerat de semnul, înţeles drept „oprirea minţii pe graniţele lui esse", „pecetea care distinge fiinţa de nefiinţă"4, potrivit observaţiei lui Mircea Eliade, ce îi luminează lui Valeriu Anania gândul că nu e vorba de „o comă prelungită", ci de „drama unei conştiinţe": „Semnul acela (tresărirea degetului mijlociu, n.n.) putea să arate că bătrânul ştie tot ce se petrece în jurul său" (p. 85).

 

 

1 Citatele se fac după ed. a treia, Editura Limes, 2006.

2 Mariana Neţ, O poetică a atmosferei, Editura Univers, Bucureşti, 1989, p. 18.

3 Irina Mavrodin, Mâna care scrie. Spre o poetică a hazardului, Editura Eminescu, Bucureşti, 1994, p. 12.

4 Mircea Eliade, Drumul spre centru, Editura Univers, Bucureşti, 1991, p. 150.


 

NICOLETA PĂLIMARU