TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

Un scriitor adevărat


 

Un scriitor adevărat

 

 

 

 

 

Dan Ciachir

 

 

 

 

În clipa în care părintele Cătălin Pălimaru mă întreba dacă aş fi dispus să scriu un articol despre Gala Galaction, deşi telefonul PC Sale mă trezise din somn, mi-a venit în minte Gloria Constantini, şi am răspuns cu plăcere afirmativ.

Se consideră că manualele şcolare de literatură consacră scriito­rii prin includerile operate între coperţile lor. Nu întotdeauna, întrucât criteriile nu au ca temelie expresivitatea estetică. Ion Agârbiceanu, pandant greco-catolic al lui Gala Galaction, era trecut în manua­lele de-acum 40-45 de ani cu o nuvelă Fefeleaga, care din titlu îţi sugera o tenie fonică ce-ţi întorcea pe dos maţele auzului. Bătrâna, sau îmbătrânita femeie lovită de soartă mânând o cotigă la care era înhămat un cal cu numele Bator, m-a înstrăinat pe vecie de acest autor. Dacă m-am ţinut departe de literatura lui Agârbiceanu, e din pricina manualului. La fel mi s-a întâmplat şi cu Sadoveanu: Baltagul constituia etalonul scolastic. La vârsta de 15 ani la care am citit cartea îmi era familiară proza lui Cehov, maestru al personajelor femi­nine şi al feminităţii. Or Victoria Lipan era un hermafrodit. Peste vreo 20 de ani am citit Creanga de aur atât de lăudată pentru lumea Bizanţu­lui. Lectura a fost o mare dezamăgire: Bizanţul lui Sadoveanu era unul „ocult", masonic, scriitorului lipsindu-i conaturalitatea cu acest uni­vers rafinat. Singura atmosferă autentică de Bizanţ am găsit-o cu sur­prindere şi plăcere în Greul pământului de Valeriu Anania... În fine, departe de Moromeţii m-a ţinut faptul că şi-n clasa a V-a şi într-a VII-a şi la liceu am avut în manual fragmente din acest roman, iar la examenul de admitere în facultate, la proba de gramatică, trebuia să analizez o frază din aceeaşi carte. Era prea mult; era un exces de ofi­cializare, aşa încât am citit târziu Moromeţii şi fără entuziasm.

Gala Galaction nu figura însă în manualele de literatură din vre­mea şcolarităţii mele cu un capitol distinct; era doar menţionat la „şi alţii". Am citit cu plăcere puternica nuvelă Gloria Constantini, dar şi Moara lui Călifar sau De la noi la Cladova, după ce citisem, tot în adolescenţă, Bisericuţa din răzoare şi Clopotele din Mânăstirea Neamţu. Nuvelele pomenite le-am recitit apoi în vremea studenţiei, când niciunul din profesorii mei de Istoria Literaturii Române de la Facul­tatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti nu găseau de cuviinţă să se oprească asupra lui. Deşi Galaction avea acel element care-i lip­seşte prozatorului român: personaje feminine. Borivoje este unul dintre ele. Mai are Galaction intuiţia unui teritoriu despre care nu cred că e o ruşine că a fost marcat de cumani: miticul spaţiu dunărean de la li­mita judeţelor Olt şi Teleorman. L-a sondat şi Zaharia Stancu sub acest aspect, dar fără să aibe profunzimea şi plasticitatea lui Galaction. Este şi spaţiul de desfăşurare al Moromeţilor, pe care Marin Preda îl abordează pragmatic, sau, după mărturia orală a lui Ţuţea: redând „lupta lui taică-său cu Creditul Rural şi cu micile bănci agricole...".

Principalele nuvele ale lui Galaction evocă şi proza lui Istrati, despre care Nae Ionescu susţinea, într-un foileton intitulat Perpessicius, că se deda la confecţie prin introducerea elementului haiducesc, şi că orice brăilean autentic ar recunoaşte manopera.

Nu ştiu de ce, dar spre deosebire de omologul său ardelean Ion Agârbiceanu, Gala Galaction a avut de suferit de pe urma clericalităţii sale. Criticii, istoricii literari gustă proza cu monahi a lui Damian Stănoiu, şi el scriitor autentic, precum reiese din Istoria... lui G. Călinescu, dar îi atribuie aprioric lui Galaction un pigment misionar. Poate că autorul face lucrul acesta în Roxana, în Papucii lui Mahmud, dar nicidecum în nuvelele sale de tinereţe; puternice partituri nara­tive.

Confuzia cred că vine din altă parte. Prieten cu N.D. Cocea şi Arghezi, Galaction a avut, ca şi Istrati, de altfel, o perioadă socialistă care era una de umanitarism naiv. Un scriitor minor bine intenţionat, Alexandru Sahia, care şi-a păstrat credinţa în Dumnezeu după ieşirea din mânăstire, i-a căzut de asemeni victimă. Altădată priveam cu asprime ataşamentul acesta. Astăzi mi se pare expresia unui creştinism confuz, a unei încercări de aggiornamento (avant la lettre) cu vag iz protestant. Socotesc că mai degrabă de aici provine, în privinţa lui Galaction, nedumerirea exegeţilor. În plus, este foarte greu pentru un cleric, la noi, să coreleze condiţia harică şi calitatea de scriitor. Reverenda va plana pururi asupra textului. Deşi, cronologic, Galaction a fost mai întâi scriitor şi abia apoi preot. Din păcate, chiar şi un devotat exeget al său, părintele Gheorghe Cunescu, a căutat să accentueze latura misionară a preotului în dauna scriitorului, în aşa fel încât să nu se considere că prozatorul Galaction, deopotrivă cu publicistul, ar depăşi hotarele canonicităţii. Prudenţă inutilă şi mai degrabă... catolică decât ortodoxă.

La aproape o sută de ani de când au fost scrise, Gloria Constanti­ni, Moara lui Călifar, De la noi la Cladova rezistă colţilor vremii. Rezistă prozatorul Gala Galaction. Paginile sale cele mai bune rezistă întrucât sunt literatură şi nu material didactic creştin. Aşa cum re­zistă de peste un secol literatura lui Ion Creangă, cla­sicul cu statut profesional de cleric (diacon).

 


 

DAN CIACHIR