TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

George Racoveanu şi ecumenismul


 

George Racoveanu şi ecumenismul

 

 

 

 

Iulian Nistea

 

 

 

George1 Racoveanu, „teologul exilului" anticomunist prin anii 1950-602, s-a născut la 10 februarie 1900, la Crăgueşti, Mehedinţi, şi a murit la 1 mai 1967, în lunea Paştilor3.

Venit dintr-o familie de olteni credincioşi, a urmat Seminarul Teologic din Râmnicul-Vâlcea, apoi Facultatea de Teologie din Bucureşti, cu gândul de a deveni preot de mir: „A studiat Teologia cu gând, la început, de a deveni preot de mir. Idealul pentru el sta însă în monahism", spunea despre el un prieten şi colaborator apropiat din Germania, Monseniorul Octavian Bârlea4.

La Bucureşti face şi Facultatea de Filosofie, în cercul lui Nae Ionescu, căruia îi devine nu doar admirator şi discipol, ci şi prieten şi colaborator preţios5.

În ţară a fost redactor la ziarul Cuvântul 6 condus de Nae Ionescu, precum şi la alte ziare şi reviste naţionaliste şi ortodoxe din perioada interbelică: „La Cuvântul, unde a fost desigur cel mai bun dintre redactori, a scris numai ce a crezut el că trebuie să scrie şi niciodată ce i-au spus alţii că ar fi bine să scrie. Această poziţie de înaltă etică gazetărească nu a părăsit-o nicicând."7

În anii de scriitură la Cuvântul, între 1930 şi decembrie 1933, publica uneori mai multe articole pe săptămână, şi, de la un moment dat, rubrica „Duminica", dată lui de chiar Nae Ionescu (care o asigurase timp de mai mulţi ani)8.

În decembrie 1933, după un articol publicat în Cuvântul în favoarea legionarilor arestaţi de guvernul lui I.G. Duca, profesorul Nae Ionescu este arestat, ziarul Cuvântul este închis de cenzură, iar Gheorghe Racoveanu fuge din Bucureşti ascunzându-se la Mănăstirea Izbuc cinci luni de zile, unde face ucenicie pe lângă stareţul Atanasie Popescu. Rămâne cu o mare nostalgie pentru călugărie, dar mai târziu apostolatul laic9 în condiţiile exilului îl face să rămână celibatar până la sfârşitul vieţii.

A fost co-fondator al revistei teologice Predania, revistă de critică teologică, apărută prin anii 1935-36 la Bucureşti10. Aici Nae Ionescu publică editoriale în vremea în care Cuvântul era interzis. Din grupul de la „Predania" mai făceau parte: Preot Ioan D. Petrescu11, Preot prof. Grigorie Cristescu12, Ierod. prof. Firmilian Marin13, Ion V. Georgescu14, Niculae Popescu15 şi alţii. «Grupul de la „Predania" a continuat cu mai multă adâncime activitatea de la „Cuvântul": chemarea la ordine a episcopatului ortodox român întru respectarea tradiţiilor ortodoxe adevărate.»16

Refugiat în Germania după lovitura lui Ion Antonescu împotriva Mişcării Legionare din 21-23 ianuarie 194117, a fost închis în lagărul de la Buchenwald, până în 1944.

În exil, G. Racoveanu a dus o susţinută activitate, publicistică şi asociativă, pe două planuri: unul creştin - ortodox şi ecumenic -, altul de combatere a comunismului ateu instalat în România ocupată de ruşi după cel de-al doilea război mondial.

 

 

George Racoveanu - „teologul exilului"

 

Personalitatea teologică a lui G. Racoveanu este complexă: e la curent cu cele mai noi studii teologice, dar în acelaşi timp citeşte şi preţuieşte pe Sfinţii Părinţi18 şi monahismul în general (începuse chiar să scrie un Pateric românesc19). Se află în dialog cu catolicii, dar apără Ortodoxia atunci când aceasta este atacată20.

Racoveanu publică două reviste creştine în exil: Îndreptar şi Cuvântul în Exil.

 

Revista Îndreptar

Îndreptar - Foaie pentru gând şi faptă românească - Anul I, München, 1951, Germania de Vest; publicaţie lunară (apare timp de aproape trei ani); Director: Gheorghe Racoveanu; Redactori: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, Părintele Alexandru Mircea (aceştia trei, catolici) şi G. Racoveanu (ortodox).

Mai semnează în Îndreptar: N. I. Herescu, Emil Panaitescu, Mircea Eliade, Alexandru Busuioceanu, Ion V. Emilian, Aron Cotruş etc.

În articolul „Catolicism şi Ortodoxie", publicat în Cuvântul în Exil, nr. 42-43, Noemvrie-Decemvrie 1965, G. Racoveanu povesteşte el însuşi istoria acestei publicaţii astfel:

 

„Acum 15 ani apărea în Exil publicaţia lunară: ÎNDREPTAR. Redactorii ei: Mons. Octavian Bârlea, Părintele Flaviu Popan, scriitorul acestor rânduri şi Părintele Alexandru Mircea, s`au străduit, vreme de aproape trei ani de zile, să scoată în evidenţă tot ce uneşte cele două Biserici adevărate şi să lase în umbră tot ce le desparte. Fără să lase neamintită diversitatea, firească, în viaţa acestor două Biserici, ei au ocolit cu grijă punctele nevralgice. Dar şi aci, nu s`au sfiit să ironizeze anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiţie ecumenică."

 

„Fiind toţi Români, redactorii s`au plecat adesea asupra raporturilor dintre cele două biserici româneşti. Au subliniat patriotismul „trădătorilor" de la 1700 şi al urmaşilor lor; au scos în evidenţă respectul ortodocşilor neuniţi cu Roma pentru tradiţia sfinţilor Părinţi ai Bisericii, una şi aceeaşi ortodocsă şi universală, sfântă şi apostolică."

 

„Acţiunea aceasta de la ÎNDREPTAR era lucru neobişnuit. Pentru ortodocşi „papistaşii" erau nişte îndepărtaţi de la dreapta credinţă în Cristos. Pentru catolici aşa numiţii „ortodocşi" erau schismatici, ieşiţi de sub jurisdicţia urmaşilor apostolului Petru. Oamenii cu minte bună au aplaudat acţiunea de la ÎNDREPTAR. Dar cei cu mintea de alt fel, şi-au arătat nemulţumirea. Situaţia de un redactor ortodox la trei catolici i-a făcut pe unii ortodocşi să-şi bănuiască reprezentantul de „catolicire". Faptul că Biserica ortodoxă era tratată drept Biserică adevărată - tot atât de adevărată ca şi Biserica romano-catolică - i-a determinat pe mai mulţi catolici să spună că ortodoxul de la ÎNDREPTAR i-a câştigat pe catolici pentru ... ortodoxie."

Şi aşa, publicaţia ÎNDREPTAR a trebuit să-şi înceteze apariţia. Uneltirea - trebuie s`o spun - a fost a fraţilor catolici."21


Revista Cuvântul în Exil

Cuvântul în Exil, Anul I, Nr. 1, Iunie 1962, Freising, Germania de Vest, Director: George Racoveanu. Revista îşi încetează apariţia odată cu moartea lui Racoveanu (+ 1 mai 1967) - ultimul număr: 58/59, Martie-Aprilie 1967.

În revistă au mai semnat: Mircea Eliade (SUA), Virgil Ierunca (Paris), Ştefan Baciu (Brazilia), Vasile Posteucă (America), Lucia A. Popovici (Geneva), Generalul Ion Gheorghe (Germania) ş.a.

 

Cărţi de cult

Colaborează la traducerea, îndreptarea şi publicarea mai multor scrieri bisericeşti şi duhovniceşti, împreună cu Msgr. Octavian Bârlea:

Rânduiala creştinească - carte de rugăciuni

Apostolul

Evanghelia

lucrări neterminate:

Psalmii - traducere de Octavian Bârlea şi George Racoveanu, după Liber Psalmorum. Nova e textibus rimigeniis interpretatio latina cum notis criticis et exegeticis, Roma, 1945. Fragmente din această traducere se găsesc în lunarul Îndreptar (1951-1953)

Liturghierul

 

 

George Racoveanu şi ecumenismul

 

În 1952 are loc la Lund (Suedia), a treia conferinţă a Faith and Order, una din cele două ramuri ale proaspătului format Consiliu Mondial al Bisericilor (CMB [ro] / WCC [en] / COE [fr])22. Lucrările a mai multe comisii pregătitoare arătau că această conferinţă urma să facă trecerea de la metoda eclesiologiei comparate la cea a unui dialog care abordează chestiunile controversate dintre Bisericile creştine prin prisma unei hristologii nou-testamentare comune23.

În aceste condiţii, patriarhul ecumenic de la Constantinopol decide ca toate Bisericile ortodoxe să aibă o singură delegaţie, care „declară că are instrucţiuni să refuze a discuta cu cei de aci chestiuni de ordin dogmatic, deoarece în Biserica Răsăritului nu punctele de vedere teologice individuale, contează, ci credinţa Bisericii întregi. De aceea episcopii sinoadelor şi-au rezervat dreptul de a hotărî numai asupra a ceea ce este fals în chestiuni de credinţă şi a vesti ce este, sau ce nu este în conformitate cu credinţa Bisericii. Pentru aceste motive, delegaţia ortodoxă la Lund, aflată subt conducerea IPS Sale, nu poate face altceva decât declaraţii pozitive şi definitive asupra credinţei ortodoxe; a se lăsa atrasă însă „în discuţii sterile asupra chestiunilor dogmatice, liturgice şi de disciplină, ori a participa la vot în aceste chestiuni, nu"!"24.

 

Racoveanu comentează acest eveniment cu o nedisimulată satisfacţie într-un articol din Îndreptar, care reflectă poziţia lui faţă de ecumenismul de tip CMB/WCC/COE:

 

Cel ce făcea aceste declaraţii, în numele Patriarhului de Constantinopol, era unul din cei şase Preşedinţi ai „Consiliului Ecumenic al Bisericilor". Predecesorul său în această demnitate - răposatul arhiepiscop Ghermanos al Tiatirelor - obişnuise adunările „ecumenice" cu altfel de declaraţii. Dar iată că Biserica ortodoxă a Răsăritului îşi reia, printr`un gest, poziţia pe care ea trebuie să stea. Practic, delegaţia Patriarhiei de Constantinopole era transformată, prin aceste declaraţii, în delegaţie de observatori, ca şi delegaţia catolică.

 

Vraiştea din Bisericile ortodoxe ale Răsăritului a putut oferi lumii spectacolul târguirii pe chestiuni de credinţă = întotdeauna s`au găsit episcopi şi teologi mireni ortodocşi iubitori de călătorii şi de „discuţii sterile" asupra adevărurilor stabilite pentru totdeauna de Sinoade, împotriva «fraţilor eretici».

Atitudinea delegaţiei Patriarhiei ecumenice va îndurera, fără îndoială, pe mulţi aventurieri ai teologiei: preoţi urmăriţi de potere, protopopi fără episcop, episcopi fără har, ş.a.m.d. Va îndurera şi pe unii „progresişti" în trebile credinţei. Dar nu e nimic de făcut: Biserica lui Hristos nu are ce căuta la iarmaroacele trebilor credinţei. Iată de ce - cu tot tonul rusesc al unora din formulările ei - declaraţia ortodocşilor de la Lund însemnează un îmbucurător semn de revenire la matcă.25

 

Poziţia teologică a lui Racoveanu este că nu poate exista un adevărat dialog decât între Bisericile rămase pe temelia celor Şapte Taine, „fără de care nu poate fi vorba decât de pseudo-creştinisme"26. Cu catolicii însă, el refuză să polemizeze - „socotesc că nu poate fi lucru mai vătămător, astăzi şi aici, decât polemica între catolici şi ortodocşi"27 - sau să facă o apologie a Ortodoxiei, „aşa cum se prezintă ea astăzi. Împotriva Ortodoxiei româneşti şi a ortodoxiei altora am şi eu multe de spus. Unele au fost şi spuse. La timp şi loc potrivit"28. Atât Biserica ortodoxă cât şi Biserica romano-catolică sunt Biserici adevărate, drept care atât ortodocşilor, cât şi catolicilor li se cuvine „să scoată în evidenţă tot ce uneşte cele două Biserici adevărate şi să lase în umbră tot ce le desparte. Fără să lase neamintită diversitatea, firească, în viaţa acestor două Biserici"29, dar ocolind cu grijă anumite puncte nevralgice, şi ironizând „anumite exagerări ridicate la treaptă de tradiţie ecumenică"30.

 

 

 

 

 

Surpriza de la Lund31

 

Conferinţei mondiale a bisericilor, ţinută la Lund în August trecut, i-a fost dat să cunoască o serie de surprize. Cea dintâi, salutată cu bucurie, era prezenţa observatorilor catolici la conferinţă. Împotriva tuturor aşteptărilor, Sfântul Oficiu a dat instrucţiuni vicarului apostolic pentru Suedia, Msgr. Müller, să trimită „observatori" la Lund. Patru teologi catolici de seamă s`au prezentat la conferinţă. Faptul a fost subliniat, după cuviinţă, de preşedintele adunării, arhiepiscopul Y. Brilioth al Upsalei.

A doua surpriză o rezerva conferinţei episcopul anglican al Ceylonului, Rev. Lakdasa de Mel. Spre mirarea generală, episcopul a preamărit, în predica inaugurală ţinută la 15 August, pe „Sfânta Fecioară Maria, pe care o vor ferici toate neamurile".

 

O altă surpriză, care a îndurerat profund adunarea, a fost absenţa delegaţiei numite de către Sinodul Bisericii greceşti pentru Lund. Delegaţia fusese astfel alcătuită: mitropolitul Ambrosie de Ethiotis, mitropolitul Pantelimon de Salonic, mitropolitul Agathonikos de Kalavryta, precum şi cunoscuţii osârduitori pentru cauza ecumenică, profesorii: Alivisatos, Joannides şi Karmiris.

 

În sfârşit, a patra şi cea mai mare surpriză (care explica şi neparticiparea delegaţiei greceşti): declaraţia făcută, în prima zi a conferinţei, în numele Patriarhiei Constantinopolului de către conducătorul delegaţiei acestei Patriarhii.

 

Patriarhul Athenagoras al Constantinopolului a hotărât ca întreaga Biserică Ortodoxă a Răsăritului să fie reprezentată la Lund de o singură delegaţie şi anume: delegaţia numită de Prea Fericirea Sa. Delegaţia aceasta a Patriarhului ecumenic era alcătuită din profesorii şcolii greceşti de teologie de la Halki: Hrisostomus Constantinides, Maximos Rapanellis, Emanuel Fotiados, şi Emilian Timiades, la care se adăugau cunoscuţii teologi ruşi, G. Florovskij şi L. Zander. Conducerea delegaţiei a fost încredinţată exarhului din Londra, arhiepiscopul Athenagoras al Tiatirelor.

 

„În numele Patriarhului ecumenic al Constantinopolului şi în numele a 200 milioane de credincioşi ai Bisericii ortodoxe a Răsăritului, pe care el îi reprezintă aci", arhiepiscopul Athenagoras a făcut o declaraţie de adâncă semnificaţie. Şeful delegaţiei a adus Conferinţei salutul Patriarhului ecumenic şi a subliniat interesul Bisericii Răsăritene pentru unitatea Creştinătăţii. A declarat însă că are instrucţiuni să refuze a discuta cu cei de aci chestiuni de ordin dogmatic, deoarece în Biserica Răsăritului nu punctele de vedere teologice individuale, contează, ci credinţa Bisericii întregi. De aceea episcopii sinoadelor şi-au rezervat dreptul de a hotărî numai asupra a ceea ce este fals în chestiuni de credinţă şi a vesti ce este, sau ce nu este în conformitate cu credinţa Bisericii. Pentru aceste motive, delegaţia ortodoxă la Lund, aflată subt conducerea IPS Sale, nu poate face altceva decât declaraţii pozitive şi definitive asupra credinţei ortodoxe; a se lăsa atrasă însă „în discuţii sterile asupra chestiunilor dogmatice, liturgice şi de disciplină, ori a participa la vot în aceste chestiuni, nu"!

 

Cel ce făcea aceste declaraţii, în numele Patriarhului de Constantinopol, era unul din cei şase Preşedinţi ai „Consiliului Ecumenic al Bisericilor". Predecesorul său în această demnitate - răposatul arhiepiscop Ghermanos al Tiatirelor - obişnuise adunările „ecumenice" cu altfel de declaraţii. Dar iată că Biserica ortodoxă a Răsăritului îşi reia, printr`un gest, poziţia pe care ea trebuie să stea. Practic, delegaţia Patriarhiei de Constantinopole era transformată, prin aceste declaraţii, în delegaţie de observatori, ca şi delegaţia catolică.

Vraiştea din Bisericile ortodoxe ale Răsăritului a putut oferi lumii spectacolul târguirii pe chestiuni de credinţă = întotdeauna s`au găsit episcopi şi teologi mireni ortodocşi iubitori de călătorii şi de „discuţii sterile" asupra adevărurilor stabilite pentru totdeauna de Sinoade, împotriva „fraţilor eretici".

 

Atitudinea delegaţiei Patriarhiei ecumenice va îndurera, fără îndoială, pe mulţi aventurieri ai teologiei: preoţi urmăriţi de potere, protopopi fără episcop, episcopi fără har, ş.a.m.d. Va îndurera şi pe unii „progresişti" în trebile credinţei. Dar nu e nimic de făcut: Biserica lui Hristos nu are ce căuta la iarmaroacele trebilor credinţei. Iată de ce - cu tot tonul rusesc al unora din formulările ei - declaraţia ortodocşilor dela Lund însemnează un îmbucurător semn de revenire la matcă.

 

 

1 Pe timpul activităţii din ţară semnează adesea cu Gheorghe Racoveanu, dar în exil s-a semnat doar George Racoveanu, ca pentru a face diferenţa între cele două perioade ale activităţii sale.

2 Numele lui Racoveanu este puţin cunoscut azi în România, poate din cauză că cea mai mare parte a activităţii sale editoriale (25 de ani) şi-a petrecut-o în Germania. El nu apare nici printre cele 1222 de fişe alcătuite pe baza dosarelor din arhivele Securităţii de M. Pelin (şi publicate în: Mihai Pelin, Opisul emigraţiei politice, Ed. Compania, 2002), şi nici în „Dicţionarul esenţial al exilului românesc" al lui Lucian Pricop (Ed. Dominor, 2005).

3 A fost înmormântat la 4 mai (Joia luminată) în cimitirul din Waldfriedhof din Freising, Germania. Slujba a fost oficiată de preoţii ortodocşi Vasile Boldeanu (Paris, Franţa) şi Dumitru Emanoil Popa (Freiburg, Germania), în prezenţa multor personalităţi ale exilului românesc: monseniorul Octavian Bârlea (Misiunea greco-catolică din Germania), Generalul Ion Gheorghe, Dr. Ion Emilian ş.a..

4 Msgr. Octavian Bârlea, Cuvântarea la înmormântarea lui Racoveanu, Cuvântul în Exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967.

5 Cf. George Uscătescu, „Un om, un stil, un luptător", Cuvântul în Exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967.

6 Fondat în anul 1924 de Titus Enacovici. Director: Nae Ionescu. Suprimat de cenzură la 30 Decembrie 1933, după ce ziarul ia apărarea şi se pronunţă în favoarea legionarilor arestaţi după dizolvarea Gărzii de Fier de către guvernul liberal de la conducere în frunte cu I.G. Duca. Reapare la 21 Februarie 1938 şi după un timp este din nou interzis, de această dată din ordinul camarilei regale instituită la conducerea ţării. După instaurarea Statului Naţional-Legionar Român, urmare a rebeliunii legionare din 3-6 Septembrie 1940, ziarul reapare la 14 Octombrie 1940 sub direcţia marelui istoric specialist în slavistică Petre P. Panaitescu, având ca secretar general de redacţie pe Ştefan C. Ionescu. Până la 23 Ianuarie 1941, „Cuvântul" (purtând pentru prima dată subtitlul de „ziar al Mişcării Legionare"), a apărut în 7 ediţii zilnice, cu un tiraj de 20.000 de exemplare. Lovitura de stat a generalului Antonescu împotriva Mişcării Legionare (cu acordul şi ajutorul nemţilor), aduce încă o dată suprimarea acestei tribune naţionaliste. Reapare, un singur număr, la 15 Martie 1945, la Viena (anul XXI, Nr. 1), ca organ oficial al Guvernului Naţional-Legionar cu sediul la Viena, după care îşi încetează definitiv apariţia (după: Nicolae Niţă, Publicaţii legionare).

7 Dr. Ion V. Emilian, cuvânt la înmormântarea lui G. Racoveanu, Cuvântul în Exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967

8 Preotul Vasile Boldeanu (de la biserica «Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil şi Rafail» din Paris) povesteşte cum a primit Racoveanu asigurarea rubricii de la profesorul Nae Ionescu din Cuvântul în Exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967, pag. 2.

9 Pr. Vasile Boldeanu îl numeşte chiar „începătură apostolatului laic" în Biserica Română (cf. Cuvântul în Exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967).

10 Cf. Pr. Vasile Boldeanu, cuvântarea la înmormântarea lui G. Racoveanu, Cuvântul în Exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967.

11 Ioan D. Petrescu (1884-1970), preot şi muzicolog, cu studii de paleografie muzicală bizantină la Paris, unde a fost şi superiorul Bisericii ortodoxe române între anii 1928-1931, a fost profesor de cânt gregorian la Academia de muzică religioasă şi la Conservatorul din Bucureşti, (cf. Pr. Prof. Univ. Dr. Mircea Păcurariu, Dicţionarul Teologilor Români).

12 Grigorie Cristescu (1895-1961), cu studii la Paris (1921-1923), a fost profesor de Omiletică şi Catehetică la Facultăţile de Teologie Ortodoxă din Sibiu (1924-1929) şi Bucureşti (1929-1940 şi 1946-1955), cf. ibidem.

13 Firmilian Marin (1901-1972), pe atunci profesor la Seminarul Central din Bucureşti, a devenit în 1947 arhiepiscop al Craiovei şi a fost ridicat la demnitatea de mitropolit în 1949, cf. ibidem.

14 Teologul Ion V. Georgescu (1909-1976), cu studii la Paris şi Atena, specialist al Vechiului Testament, diacon, a avut mult de suferit din partea sovieticilor şi a comuniştilor între anii 1945 şi 1962, cf. ibidem.

15 Niculae M. Popescu (1881-1963), profesor de Istoria Bisericii Române şi de Bizantinologie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, membru al Academiei Române, membru al Comisiei Monumentelor Istorice (1923-1948), secretar general în Ministerul Cultelor (1931 şi 1939). (cf. M. Păcurariu, Dicţionarul ...).

16 Octavian Bârlea, în volumul colectiv: Biserica Română Unită - două sute cincizeci de ani de istorie, DOCUMENT, Madrid 1952 (Cluj Napoca 19982), cap. „Biserica Română Unită între cele două Războaie Mondiale", II. „Biserici" şi „Biserică": Curente mai înalte.

17 Deşi a luat în multe rânduri apărarea Mişcării Legionare a lui Codreanu, în public şi în scris, pentru care lucru a şi fost nevoit să se exileze în Germania, George Racoveanu nu a fost legionar, ci doar simpatizant al naţionalismului Mişcării, în anumite limite, definite de el însuşi într-un articol din 1965 intitulat „La un sfert de veac..." (de la moartea lui Nicolae Iorga, asasinat de un grup de legionari la 27 Noiembrie 1941), cf. Cuvântul în Exil, Nr. 42/43, Noemvrie-Decemvrie 1965, pag. 4.

18 Situaţia de exilat în Occident îl face, în plus, să profite din plin şi de valoroasele ediţii apusene ale operelor patristice.

19 Cf. Msgr. O. Bârlea, Cuvântul în Exil, nr. 58-59, Martie-Aprilie 1967.

20 În anii 1966-1967 poartă o lungă polemică teologică pe marginea primatului papal cu Monseniorul greco-catolic Aloisiu L. Tăutu (Roma); acesta din urmă scrie în revista Buna Vestire (Roma), iar Racoveanu în Cuvântul în Exil (München).

21 G.Racoveanu, „Catolicism şi Ortodoxie", Cuvântul în Exil, Numerele 42/43, Noemvrie-Decemvrie 1965. Sublinierile şi majusculele aparţin lui G. Racoveanu.

22 Consiliul Mondial al Bisericilor a luat naştere în 1948 prin unirea a celor mai mari două mişcări ecumenice ale vremii: Faith and Order (axată mai mult pe dialogul de credinţă) şi Life and Work (axată mai mult pe mărturia comună a creştinilor în chestiuni de interes general, cum ar fi pacea, mediul înconjurător etc.).

23 Cf. art. „Faith and Order", Dictionary of the Ecumenical Movement, WCC Publications, Geneva (ediţia a 2-a: 2006).

24 G. Racoveanu, „Surpriza de la Lund", Îndreptar, Anul II, Nr. 10, Septemvrie 1952.

25Ibidem.

26 G. Racoveanu, „Catolicism şi Ortodoxie", Cuvântul în Exil, Numerele 42/43, Noemvrie-Decemvrie 1965 (articol ce comentează ridicarea reciprocă, în 1965, a anatemelor de la 1054, aruncate de cardinalul Humbert şi patriarhul Cerularie).

27 George Racoveanu, „Ce-i lipseşte Ortodoxiei...", Cuvântul în Exil, Numerele 51/52, August-Septemvrie 1966. Sublinierile aparţin autorului.

28Ibidem.

29 G. Racoveanu, „Catolicism şi Ortodoxie", Cuvântul în Exil, Numerele 42/43, Noemvrie-Decemvrie 1965. Sublinierile aparţin autorului.

30Ibidem.

31 George Racoveanu în Îndreptar (Foaie pentru gând şi faptă creştinească), Anul II, Nr. 10, Septemvrie 1952


 

IULIAN NISTEA