TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

,,Farul Ortodoxiei". Sfântul Munte Athos şi semnificaţia sa pentru Europa


 

Farul Ortodoxiei". Sfântul Munte Athos şi semnificaţia sa pentru Europa1

 

 

 

 

 

Georgios Martzelos

 

 

 

 

Muntele Sfânt, aşa cum este numit în mod obişnuit Athosul (degetul estic al Peninsulei Chalkidike) de către ortodocşi, este unul din cele mai vechi centre monahale din Europa care, de mai bine de un mileniu, este cel mai însemnat punct de reper spiritual al ortodoxiei din întreaga lume.

Athosul este un fenomen unic în istoria Europei, o imagine în mic a dimensiunii ecumenice a ortodoxiei, pentru că aici vieţuiesc sub autoritatea bisericească a patriarhului ecumenic, monahi care provin nu numai din ţări tradiţional ortodoxe, ci şi din ţări cu specific catolic şi protestant.

Athosul este degetul muntos de nord-est al Peninsulei Chalkidike din Grecia de nord, format din culmi sub formă piramidală - de la dimensiunea mormintelor antice ale lui Xerxes până la înălţimea de 2033 m. În Muntele Athos se găsesc nenumărate platouri de dimensiuni mici şi, în mod firesc, foarte multe golfuri. Lungimea sa însumează în jur de 60 de km, lăţimea este de 8 până la 12 km, iar suprafaţa sa totală este de 385 km2. În antichitate a purtat numele de Akte, numele Athos provenind probabil din mitologia antică. Se pare că el este numit aşa după un străvechi gigant din Tracia, cu numele de Athos. În lupta giganţilor împotriva zeilor olimpici, acest uriaş a aruncat un bloc uriaş de stâncă împotriva zeului Poseidon. Stânca s-a prăbuşit în mare şi astfel a luat naştere acest munte sălbatic şi stâncos, pe nume Athos. Denumirea de ,,Sfântul Munte" apare pentru prima dată în anul 1048, într-o scrisoare către împăratul Constantin Monomahul din care se poate deduce că în timpul respectiv, întreaga peninsulă muntoasă era o parte a Imperiului Bizantin rezervată în exclusivitate monahilor şi asceţilor eremiţi.

Istoria Sfântului Munte ca centru monahal al Ortodoxiei începe undeva la jumătatea secolului al IX-lea. Istoricul Genesios relatează că în anul 843, cu prilejul unui sinod pe care împărăteasa Teodora l-a convocat pentru sărbătorirea reintroducerii Sfintelor Icoane în bisericile imperiului, printre alţii, se aflau în Constantinopol şi călugări de la Muntele Athos.

Fireşte, în vremea respectivă, călugării din Sfântul Munte nu vieţuiau în mănăstiri, aşa cum îi cunoaştem noi astăzi, ci liber, în aşa numitele ,,lavre" - adunări de mici colibe construite în locurile unde vieţuiseră monahi deosebiţi care au atras tineri dornici de a fi călăuziţi în viaţa duhovnicească, aceştia din urmă construindu-şi, nu departe de îndrumătorul lor, colibe în care să se adăpostească.

Prima mănăstire (în înţelesul de astăzi) înfiinţată pe Sfântul Munte, este Mănăstirea Megisti Lavra (Marea Lavră), în traducere exactă ,,cel mai mare sat de colibe". Construcţia sa din anul 963 este legată de două personalităţi semnificative ale vremii respective între care exista o strânsă prietenie. Este vorba de cuviosul Atanasie Athonitul şi de generalul pe atunci, mai târziu împăratul Bizanţului, Nichifor Focas. După campania biruitoare dusă împotriva piraţilor arabi, care aveau principala lor bază în Chandaka (astăzi Chania) din Creta, aflând că prietenul său Atanasie vieţuia pe Muntele Athos, Nichifor s-a decis să dăruiască acestuia din urmă o mare parte a prăzii de război, pentru a construi o mănăstire pe Muntele Athos. Nichifor însuşi dorea să devină monah în această mănăstire şi să vieţuiască alături de prietenul său, Atanasie. Cu toate că intenţiile generalului în ceea ce priveşte viitorul său au fost spulberate prin aceea că el a fost chemat să primească demnitatea împărătească, contribuţia sa ca împărat la terminarea mănăstirii Marea Lavră a fost una decisivă şi, tototdată, extrem de generoasă.

Cu timpul, după modelul Mănăstirii Marea Lavră s-au întemeiat şi alte mănăstiri. Până în secolul al XVI-lea erau întemeiate toate cele 20 de mănăstiri care se păstrează şi astăzi. De la jumătatea secolului al XVI-lea până la sfârşitul secolului al XVIII-lea au fost construite nouă schituri (ele se păstrează până astăzi). Acestea erau mici grupe de colibe unde se retrăgeau monahii care vroiau să vieţuiască după reguli mai aspre decât cele practicate în mod obişnuit în mănăstiri. În felul acesta a luat naştere amintitul centru monahal ecumenic al ortodoxiei de pe Muntele Athos, unde sub oblăduirea patriarhului ecumenic vieţuiesc împreună monahi greci, ruşi, sârbi, bulgari şi români.

În special, după cucerirea Imperiului Bizantin de către turci (1453), mulţi monahi bizantini au considerat Sfântul Munte ca fiind locul cel mai potrivit pentru un refugiu spiritual şi s-au îndreptat spre acesta pentru a scăpa de prigoana şi persecuţia turcilor. Sub dominaţia turcească, Muntele Ahos a avut un statut special.

După retragerea turcilor din nordul Greciei (în anul 1912), la Conferinţa de la Londra (1913) a fost confirmat statutul de Republică Monahală a Sfântului Munte şi declarată independenţa şi neutralitatea sa. Prin pactul de la Sèvres (1920), confirmat de Conferinţa de la Lausanne, s-a recunoscut definitiv suveranitatea grecească asupra Sfântului Munte, fiind garantată în acelaşi timp inviolabilitatea mănăstirilor athonite în care vieţuiau monahi străini.

După preluarea suveranităţii, statul grec a dorit să organizeze într-un mod nou constituţia statului monahal şi a însărcinat pe conducătorii comunităţilor monahale ale Athosului să alcătuiască un regulament definitiv al serviciilor administrative, bazat pe tradiţiile şi prescripţiile comunităţii monahale. În acest Regulament, confirmat în anul 1926 de către statul grec, sunt stabilite cu exactitate graniţele Republicii Monahale. Ele au fost declarate inviolabile, stabilindu-se totodată dreptul propriu de administrare al sfintelor mănăstiri şi al Republicii Monahale. Acestea sunt supuse din punct de vedere administrativ statului grec, iar din punct de vedere bisericesc, patriarhului ecumenic. Datorită acestui principiu, se interzice categoric stabilirea pe Muntele Athos a schismaticilor şi a celor de altă credinţă decât cea ortodoxă. Toţi monahii care vieţuiesc pe Sfântul Munte au cetăţenia greacă, indiferent de naţionalitatea lor, şi sunt de credinţă ortodoxă.

În vremurile de început, datorită împrejurărilor speciale, câteva din mănăstirile Sfântului Munte au fost organizate temporar după modelul idioritmic. Aceasta înseamnă că monahii săvârşeau zilnic Sfânta Liturghie şi se împărtăşeau mai rar. Astăzi, toate cele 20 de mănăstiri sunt organizate după modul de vieţuire cenobitic, ceea ce înseamnă că fiecare monah în parte al unei obşti monahale se supune pe durata unei zile unor reguli precis stabilite.

Sistemul administrativ al fiecărei mănăstiri şi al Republicii monahale ca atare, aşa cum a fost el stabilit de către Regulamentul Sfântului Munte, are dincolo de semnificaţia spirituală şi una politică, deoarece el este până acum cel mai vechi sistem democratic al Europei care se păstrează şi este în vigoare.

Mănăstirile sunt administrate de către un stareţ şi de către ceilalţi monahi care fac parte din sistemul de conducere. Toate deciziile sunt luate prin hotărârea majorităţii şi sunt obligatorii pentru toţi, inclusiv pentru stareţ. Dacă stareţul nu se supune deciziei majorităţii, el poate să fie îndepărtat de către două treimi din numărul celor care fac parte din conducerea mănăstirii, cu toate că, principial, stareţul este ales pe viaţă.

Republica monahală însăşi este administrată de către un consiliu format din 20 de reprezentanţi ai mănăstirilor Sfântului Munte, consiliu numit ,,al Sfintei Comunităţi". Sfânta Comunitate (Iera Kinotita) este parlamentul Athosului în care toate deciziile, obligatorii pentru toţi, sunt luate prin hotărârea majorităţii. Cel care conduce întâlnirile Sfintei Comunităţi (preşedintele), întâlniri ce au loc de două ori pe săptămână, este aşa numitul protos sau protoepistatis, adică întâiul sau întâiul în adunare. Funcţia acestuia se întinde pe durata unui an, şi el este ales de către cele mai vechi cinci mănăstiri din Sfântul Munte. Acestea sunt: Megisti Lavra (Marea Lavră), Vatopedi, Iviron, Hilandar şi Dionisiu. Instanţa executivă a Sfintei Comunităţi este Sfânta Pază (Iera Epistasia) a cărei responsabilitate se întinde, de asemenea, pe durata unui singur an. Membrii ei sunt protosul Sfintei Comunităţi şi încă trei membri din consiliul de conducere al Muntelui Athos. Ei sunt aleşi din patru mănăstiri diferite, fiecare dintre ei fiind superiorul uneia din cele cinci mănăstiri mai sus numite. Sfânta Pază păstrează sigiliul Sfintei Comunităţi, sigiliu alcătuit din patru părţi, fiecare membru dispunând de câte o parte a sigiliului.

Pe de o parte, statul grec, în virtutea suveranităţii sale asupra Athosului, a stabilit prin Constituţie dreptul Republicii Monahale de a avea propria administraţie (Art. 105 al actualei Constituţii), însă, pe de altă parte, îşi rezervă dreptul de a exercita un supracontrol juridico-administrativ, aceasta făcându-se printr-un reprezentant al său. Respectivul reprezentant al statului poartă titlul de ,,guvernator al Sfântului Munte" şi datoria sa constă în menţinerea stării de ordine pe Sfântul Munte, ceea ce înlesneşte monahilor ducerea unei vieţi netulburate. În acest scop, el se îngrijeşte nu numai de asigurarea ordinii publice şi a siguranţei, ci este atent şi asupra modului cum sunt urmate prescripţiile Statutului Sfântului Munte, comunicând Sfintei Comunităţi fiecare eventuală încălcare a acestor prescripţii de căte o oarecare instituţie monahală de pe Sfântul Munte. Dacă aceasta îi este de folos în ducerea la îndeplinire a sarcinilor sale, el poate să ceară sprijinul poliţiei, al poliţiei portuare şi al celei vamale.

Cu toate că Sfântul Munte este o parte nedespărţită a teritoriului grec, din punct de vedere canonic, el nu este supus Bisericii Greciei, ci direct patriarhului ecumenic din Constantinopol. Aşadar, episcopul în drept pe Sfântul Munte este patriarhul ecumenic. Când se face pomenirea mai marilor Bisericii şi sunt înălţate rugăciuni pentru ei în cadrul sfintelor slujbe, monahii athoniţi pomenesc numai numele patriarhului ecumenic. Faptul că Sfântul Munte aparţine de scaunul episcopal al patriarhului ecumenic, este definit clar prin articolul 173 al Statutului de funcţionare, care precizează că: ,,nicio faţă bisericească nu are voie să săvârşească niciun fel de lucrare pe Sfântul Munte, dacă nu are un document de la patriarhul ecumenic care să permită acest lucru". Se adevereşte, aşadar, faptul că numai patriarhul ecumenic este îndreptăţit pentru un astfel de gest. Datorită competenţei sale episcopale, patriarhul ecumenic are cea mai înaltă atribuţie spirituală în interiorul Sfântului Munte. Lui îi este anunţată fiecare alegere, fiecare destituire sau retragere a unui stareţ din funcţia sa, cât şi schimbările din interiorul obştilor monahale. El emite aşa numitele ,,sigilii patriarhale" (dacă, de exemplu, o mănăstire idioritmică vrea să se transforme în mănăstire cenobitică) şi el este totodată cea mai înaltă instanţă juridică în problemele de drept bisericesc. Aceste probleme sunt soluţionate de însuşi patriarhul ecumenic, de către sinodul patriarhal al cărui preşedinte el este, sau de către trimişii patriarhali pe Sfântul Munte, cărora li se încredinţează diferite misiuni, cum ar fi recunoaşterea numirii sau retragerii cuiva dintr-o funcţie oarecare. Aceşti trimişi sunt în general mitropoliţii din subordinea patriarhului ecumenic, iar dacă se întruneşte un sinod în lipsa acestuia, pentru a fi discutate probleme legate de Sfântul Munte, preşedinţia o are mitropolitul cu rangul cel mai înalt.

În momentul de faţă (an 1996, n.t.), pe Sfântul Munte vieţuiesc circa 1800 de monahi, dintre care 180, aşadar, tot al zecelea, vine din străinătate. Cu excepţia unui american, a unui canadian, a unui persan, a doi australieni şi a unui libanez, ceilalţi sunt din Europa şi provin din diverse ţări: Rusia, România, Serbia, Bulgaria, M. Britanie, Franţa, Germania, Ungaria, Olanda, Belgia, Polonia şi Italia.

Până în anul 1970, populaţia Sfântului Munte era formată preponderent din bătrâni şi foarte bătrâni, şi prezenta o tendinţă periculoasă de împuţinare: în jur de 1200 de monahi erau foarte bătrâni, iar intrările în monahism pe Sfântul Munte, extrem de rare. Din anul 1970 însă, cifra monahilor cunoaşte din nou o creştere îmbucurătoare, ceea ce la momentul de faţă se întâmplă în mod şi mai evident. Mai important decât creşterea numărului de monahi este îmbunătăţirea nivelului duhovnicesc, lucru constatat în ultimii ani. Noii monahi nu sunt numai în mare parte oameni tineri, ci ei au interese spirituale deosebite şi o educaţie la nivel universitar. Astfel, se întâlnesc aici nu numai absolvenţi de teologie, ci şi filologi, jurişti, medici, matematicieni, naturalişti, absolvenţi de şcoli tehnice superioare şi în general, putem spune, absolvenţi de studii superioare din toate domeniile.

Nu este momentul să facem în cadrul materialului de faţă o analiză sociologică detaliată a motivelor care au condus la creşterea numărului de monahi şi a calităţii spirituale a vieţii monahale a Sfântului Munte în decursul ultimilor 20 de ani. Trebuie însă să subliniem faptul că cei mai mulţi dintre noii călugări provin din organizaţiile religioase din Grecia, organizaţii care le-au transmis acestora bazele spirituale pe care ei au putut să construiască imaginea creştină a ceea ce însemnă desăvârşirea umană. Pentru ca ei să realizeze această desăvârşire pentru ei înşişi, s-au decis să îmbrăţişeze o viaţă de linişte, departe de agitaţia lumii, o viaţă dusă în atmosfera de sărbătoare a tăcerii monahale şi a rugăciunii, pe care ei au găsit-o pe Muntele Athos. Aşa au luat fiinţă comunităţi monahale formate din călugări tineri, educaţi, care, prin interesele şi preocupările lor spirituale şi duhovniceşti, continuă tradiţia vremurilor mai vechi şi aşază Muntele Athos în postura de centru spiritual şi duhovnicesc cu o puternică iradiere în Europa.

La fel ca şi înainte, se pot întâlni şi astăzi printre monahii athoniţi adepţi neobosiţi ai rugăciunii inimii şi ai teologiei harismatice care zi şi noapte, cu metaniile în mână, repetă neîntrerupt scurta rugăciune ,,Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă". Mulţi dintre a-ceşti monahi scriu cărţi ce respiră spiritualitatea Sfântului Munte şi experienţa lui Dumnezeu pe care o au autorii lor, cum ar fi, de exemplu, părintele Sofronie (trecut la cele veşnice între timp) care mai târziu a devenit stareţul Mănăstirii de la Essex, din Anglia. Alţii se dedică cu un succes demn de toată admiraţia activităţii misionare şi slujirii ca părinţi duhovniceşti, alţii se ocupă cu muzica, cu pictarea icoanelor sau chiar cu alcătuirea de imne, cum ar fi părintele Gherasimos Mikragiannanitis (trecut şi el la cele veşnice) a cărui operă uriaşă (imnele sale cuprind 48 de volume scrise de mână, fiecare a câte 800 de pagini) a găsit apreciere în întreaga lume, atât în interiorul ortodoxiei, cât şi în afara ei. O parte a lucrării sale a fost tradusă în mai multe limbi europene.

Iradierea spirituală a Sfântului Munte este concretizată - dincolo de aceste preocupări ale monahilor educaţi - nu numai prin monahii athoniţi care străbat întreaga Europă, pentru a conferenţia şi pentru a spovedi, sau prin expoziţiile de lucrări de artă realizate pe Sfântul Munte, ci şi prin întemeierea de mănăstiri-fiice în diverse ţări din Europa. Prin întemeierea acestor mănăstiri, spiritualitatea Sfântului Munte depăşeşte graniţele înguste ale Athosului şi devine bunul tuturor europenilor. Puterea de iradiere spirituală şi duhovnicească a Sfântului Munte nu mai este acum limitată la ţările europene cu tradiţie ortodoxă, ci se extinde şi asupra tuturor ţărilor din apusul Europei. O mărturie elocventă în acest sens este dată de monahii de pe Athos care provin din foarte multe ţări vest-europene.

Un pas mai departe în a arăta semnificaţia Sfântului Munte în Europa este şi construirea ,,şcolii bisericeşti a Athosului" din capitala muntelui, Karyes. Această şcoală a fost înfiinţată pentru prima dată din iniţiativa patriarhului Kiril al V-lea, în anul 1745. Ea a cunoscut mai multe perioade de înflorire, dar şi de decădere, şi a existat până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial. În anul 1953 şcoala a fost reînfiinţată, însă cu un concept de funcţionare nou, având scopul principal de a oferi monahilor de la Muntele Athos o educaţie potrivită şi cuprinzătoare, în spiritul curat al ortodoxiei şi al monahismului practicat în creştinismul primar. Din acest motiv, este obligatoriu ca elevii să fie cel puţin novici într-o mănăstire atonită. În momentul de faţă, şcoala este frecventată de 80 de elevi, 60 dintre aceştia fiind greci şi 20 străini, în special din ţările europene. Aceasta are o semnificaţie deosebită nu numai pentru Grecia, ci şi pentru toate ţările europene ortodoxe, deoarece, dacă tinerii absolvenţi ai şcolii de pe Athos nu rămân întotdeauna definitiv aici, ei se întorc în ţările lor de origine unde primesc îndatoriri importante şi, astfel, duc cu ei şi împărtăşesc celor din jurul lor experienţa athonită şi viaţa duhovnicească deosebită de pe Sfântul Munte. Având în vedere importanţa deosebită a acestei şcoli, atât statul grec cât şi Sfânta Comunitate au decis să contribuie pe mai departe la ridicarea calităţii învăţământului de aici. Astfel, s-a hotărât ca şcoala să primească o clădire nouă, corespunzătoare cerinţelor actuale, şi să se înfiinţeze o secţie academică pentru conservare şi restaurare, care să poată pregăti la nivelul academic pe cei interesaţi de conservarea şi restaurarea sfintelor icoane, a mozaicurilor, a picturilor bisericilor, a manuscriselor şi a altor obiecte care aparţin moştenirii culturale a Sfântului Munte şi a întregii ortodoxii. După cum se ştie, Muntele Athos este vistieria şi arca ortodoxiei, unde, în vâltoarea evenimentelor istorice, a supravieţuit o mare parte din tradiţia culturală ortodoxă. Din păcate, această moştenire nu este păstrată în totalitate în condiţiile cele mai bune în bibliotecile şi sălile muzeale (în special de icoane) ale mănăstirilor athonite.

În afara nenumăratelor cărţi tipărite, păstrate în mănăstiri, există în jur de 14.500 de codici în manuscris în diferite limbi precum: greacă, latină, slava bisericească, română, bulgară şi georgiană. Manuscrisele latine provin, după toate probabilităţile, din mănăstirea Amalfiner, înfiinţată pe Muntele Athos, se pare, de către monahii benedictini, undeva la sfârşitul secolului al X-lea. Din păcate, după schisma dintre biserica apuseană şi cea orientală din anul 1054, această mănăstire a căzut în ruină, astăzi păstrându-se din ea doar unul dintre turnurile de susţinere.

Pe lângă aceste manuscrise foarte valoroase, dintre care multe sunt ornamentate cu miniaturi neasemuit de frumoase, există pe Sfântul Munte o mulţime de picturi murale, de icoane mobile, de mozaicuri, de obiecte bisericeşti şi veşminte preoţeşti de cea mai mare valoare din punct de vedere arheologic şi cultural. Însă, importanţa Sfântului Munte nu se bazează numai pe lucrările de artă, deosebite şi nepreţuite, sau pe manuscrisele deosebit de valoroase, ci şi pe spiritualitatea vie a monahilor care vieţuiesc acolo şi care reprezintă o continuitate neîntreruptă a vieţii duhovniceşti şi a tradiţiei vechi a Bisericii Ortodoxe.

Pentru fiecare vizitator a Sfântului Munte, acesta nu este numai un loc de adâncire în valorile culturale comune ortodoxiei şi Europei, ci şi un refugiu pentru reîmprospătarea spirituală. Aceasta este foarte important în special pentru vremea noastră, marcată de duhul potrivnic al individualismului şi de tendinţele materialiste din ce în ce mai puternice. Pe Sfântul Munte, vizitatorul înţelege sensul şi valoarea relaţiilor omeneşti, şi importanţa vieţii spirituale, dincolo de prosperitatea materială a fiecăruia, lucruri care se păstrează aici în sânul obştilor monahale.

Rodul iradierii spirituale a Sfântului Munte constă în faptul că el, în decursul ultimilor 30 de ani, a devenit un punct de atracţie în întreaga lume, mai ales pentru europeni. Această realitate nu este dovedită numai prin stabilirea aici a unui număr mare de monahi din străinătate, ci şi prin nenumăratele vizite ale străinilor, multe dintre acestea fiind de fapt misiuni oficiale. Numai eu, în timpul misiunii mele de guvernator al Muntelui Athos, pe durata a doi ani cât am îndeplinit această funcţie, am avut ocazia să-i primesc şi să-i însoţesc în calitatea lor de vizitatori pe fostul preşedinte al S.U.A., George Bush, pe ministrul apărării şi pe cel al muncii din Germania, domnii Rühe şi Blüm, pe urmaşul la tronul englez, prinţul Charles, pe eminenţa sa cardinalul Wetter - arhiepiscopul de München şi Freising, pe comisarul Comunităţii Europene, pe ambasadorul statelor din Comunitatea Europeană la Vatican şi, pentru o perioadă scurtă de timp, o grupă formată din membri ai Parlamentului european şi 350 de delegaţi ai statelor din Consiliul European. Un exemplu convingător pentru interesul şi simpatia manifestată faţă de Sfântul Munte, în special de europeni, este acela că diverse ţări ale Europei au întemeiat (prin cetăţenii simpli) ,,Asociaţii ai prietenilor Sfântului Munte". Asemenea asociaţii există în Grecia, Austria, Belgia, Anglia şi în Elveţia, în timp ce în Germania, înfiinţarea unei asemenea asociaţii este la momentul de faţă în pregătire.

De asemenea, nu este o întâmplare că europenii arată acum interese ştiinţifice faţă de Athos, ceea ce este dovedit de congresele internaţionale, de finanţarea cercetărilor legate de Athos de către diferite institute ştiinţifice, prin cărţile speciale de documentare, prin prezentarea mănăstirilor athonite pe internet şi prin programe culturale, cum a fost, de exemplu, programul de acum doi ani al Consiliului European ,,Călătorii culturale - drumurile monahismului". Din partea ţărilor Comunităţii Europene s-au arătat interese speciale încă din anul 1981, când Grecia a intrat în Comunitatea Europeană, ceea ce a consfinţit Muntelui Athos un statut special. În contractul de aderare al Greciei a fost dată o declaraţie comună prin care Comunitatea Europeană s-a pronunţat a fi de acord ca Articolul 105 - în vigoare la momentul respectiv în Constituţia Greciei şi cuprins în articolele privitoare la această problemă din Regulamentul Sfântului Munte - să rămână valabil pe mai departe. În această declaraţie comună se pot citi următoarele: ,,în recunoaşterea faptului că statutul special acordat Sfântului Munte, aşa cum el este garantat prin Art. 105 al constituţiei greceşti, este justificat de motive religioase, comunitatea va avea grijă ca aceste motive să fie luate în considerare la îmbunătăţirea pe mai departe a dreptului comunitar în ceea ce priveşte Muntele Athos, în special în direcţia scutirii de taxele vamale şi de impozite, şi cu privire la procedura de acordare a cetăţeniei". Potrivit declaraţiei comune, obligatorie pentru ambele părţi (atât pentru Grecia, cât şi pentru Comunitatea Europeană), Comunitatea Europeană nu are voie să declare valabilă nicio directivă sau hotărâre care nu este compatibilă cu Statutul Sfântului Munte. După recunoaşterea de către Comunitatea Europeană a statutului special pentru Sfântul Munte, au existat nenumărate ocazii pe care diverse ţări europene le-au folosit pentru a-şi exprima în mod oficial interesul lor pentru Sfântul Munte. Trei cazuri trebuie neapărat să fie (pe scurt) menţionate:

1. Când în anul 1990 au izbucnit pe Athos incendiile devastatoare, datorită cărora au fost distruse mai mult de 35 km2 de pădure, şase schituri, o casă, o biserică bizantină a Mănăstirii Simonos Petras şi multe obiecte de nepreţuită valoare religioasă şi arheologică, guvernul german a reacţionat cu promptitudine şi cu multă înţelegere faţă de situaţia respectivă, ceeea ce nu se va uita uşor pe Muntele Athos. Astfel, guvernul german a trimis două elicoptere pentru stingerea incendiilor şi specialişti bine pregătiţi în stingerea incendiilor de pădure care, în colaborare cu pompierii greci şi cu angajaţii de la direcţia forestieră, au luptat cu flăcările, reuşind prin efortul lor să salveze mănăstirea Simonos Petras de la o incendiere completă.

2. Cu ocazia dezbaterii Parlamentului European din timpul sesiunii ce a avut loc între zilele de 10-14 septembrie 1990 cu privire la incendiile devastatoare de pe Sfântul Munte (petrecute cu o lună înainte), s-a subliniat că: ,,Republica monahală a Sfântului Munte este leagănul ortodoxiei de pretutindeni, dar şi locul care, astăzi, reprezintă moştenirea religioasă şi culturală de peste o mie de ani a naţiunii greceşti" şi că ,,Sfântul Munte este un monument religios şi arheologic unic şi nepreţuit pentru toată Europa, şi un simbol reprezentativ al spiritualităţii şi al valorilor europeane". De aceea, Parlamentul european a cerut comisiei competente ,,să elaboreze un program special având ca scop protejarea bogăţiei istorice, spirituale şi culturale a Sfântului Munte".

3. În timp ce, în anul 1989, Comunitatea Europeană a acordat Muntelui Athos o subvenţie de 100.000 de (euro) pentru refacerea mănăstirilor şi a chiliilor monahale (sumă, în opinia parlamentului european, insuficientă), din al doilea pachet Delors, prin contribuţia financiară a guvernului grec, s-a acordat suma de 8,5 miliarde de drahme, aproximativ 54 milioane de mărci germane. Această contribuţie arată nu numai interesul guvernului grec, ci şi al Comunităţii Europene (astăzi Uniunea Europeană) referitor la întreţinerea şi păstrarea moştenirii culturale a Sfântului Munte, pe bună dreptate văzută ca fiind moştenirea culturală a întregii Europe.

Din toate cele spuse, este foarte clar că semnificaţia Sfântului Munte pentru Europa este deosebită, nu numai pentru ţările europene tradiţional ortodoxe, ci şi pentru toate ţările, indiferent de credinţa pe care o au, şi aceasta deoarece Sfântul Munte nu este numai vistieria, comoara şi arca ortodoxiei, unde de secole se păstrează moştenirea şi tradiţia Imperiului Bizantin şi a celorlalte ţări ortodoxe, ci şi datorită faptului că reprezintă un refugiu spiritual în Europa care nu este deloc de prisos pentru întremarea spirituală şi liniştea sufletească a cetăţenilor ei. Europeanul modern, chinuit de stresul alergării după succes şi de permanenta luptă datorită concurenţei, caută modalităţi de vieţuire fireşti, normale, aşa cum erau la început, care îi permit să aibă o relaţie echilibrată cu mediul natural şi social. În această privinţă, Sfântul Munte poate să ofere mult Europei, nu numai ca fiind un loc în care secole de-a rândul, neîntrerupt, până în zilele de azi, printr-o legătură permanentă cu Dumnezeu, se realizează idealul relaţiei armonioase între cei ce vieţuiesc într-o obşte monahală, ci şi locul unde această armonie este realizată şi între om şi mediul natural, mediu care aici încă n-a cunoscut atingerea exploatărilor iraţionale şi a distrugerii ecologice. În acest sens, Sfântul Munte este cu adevărat singura oază spirituală şi duhovnicească în Europa de astăzi.

Traducere din germană de Mircea Bidian

 

1 Studiu publicat sub titlul «Der Heilige Berg Athos und seine Bedeutung für Europa» în revista Der Christliche Osten, LΙ (1996), 5, pp. 246-257, şi preluat aici cu acordul autorului.

 


 

GEORGIOS MARTZELOS