Biserică, naţiune şi stat la frontierele creştinătăţii: experienţe
instituţionale poloneze şi ruse (II): Poporul Ales şi misiunea sa
Evoluția celor două instituții care au asigurat continuitatea indispensabilă
pentru succesiunea lumii clasice în relație cu dezvoltările modernității,
statul și biserica, evoluează pe coordonate specifice în Europa Centru-
Orientală, atât în relație cu paradigmele din nord-vestul Christianitas,
acceptate ca atare de studiile medieviste, cât și cu universul politic și
spiritual aflat sub autoritatea nominală a împăratului bizantin și a
Patriarhiei Ecumenice. Dacă în cazul celei dintâi istoricii au reconstituit
evoluția către statul teritorial prin asumarea unor responsabilități în relație
cu interesele și aspirațiile locuitorilor în beneficiul monarhiei teritoriale,
iar în ceea ce privește Bizanțul, atomizarea politică, impactul cu cruciada
clasică și dilemele spirituale au făcut din supraviețuirea acestuia prioritatea
elitei politice și religioase ortodoxe, marile state edificate de dinastiile
Piast și Ruric la frontierele lumii creștine se confruntă cu fragmentarea
politică și cu degradarea securității locuitorilor, pusă în cauză de atacurile
populațiilor din stepele ponto-caspice și de presiunea unor forțe cruciate.
Prăbușirea autorității etatice și criza instituțională acutizată de invazia
mongolă a generat circumstanțe favorabile unei regenerări morale care a plasat
biserica în postura de unic depozitar al identității naționale, în accepțiunea
etno-confesională a conceptului și i-a conferit autoritatea grație căreia a
putut legitima inițiativele politice care au condus la restaurarea regatului
Poloniei prin încoronarea unui suveran Piast și unificarea cnezatelor rusești
sub autoritatea Marelui Cnezat al Moscovei. Dacă afirmația unor istorici
moderni conform căreia în Occident statul a creat națiunea, cel puțin în
accepțiunea modernă a acesteia și-a dovedit acuratețea, la extremitatea opusă a
continentului națiunea a creat statul sub îndrumarea cuvântului rostit din
amvon, iar acest angajament civic avant la lettre al clerului, asumat în
virtutea responsabilităților sale față de existența credincioșilor poate fi
documentat atât la nivel instituțional, în sensul stabilirii unei alianțe
funcționale între tron și altar, cât mai ales în ceea ce privește încadrarea
agendei etatice în cadrul mai larg al misiunii spirituale.
FLORIAN DUMITRU SOPORAN
|
|
