TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
In memoriam - Mihail Diaconescu, omul de cultură şi scriitorul religios
Fiu de preot din satul Priboieni-Argeș, Mihail Diaconescu a fost unul dintre scriitorii cu mare dragoste de biserică și foarte apropiat de vechea noastră cultură religioasă. Opera sa, ca și viața, conține numeroase dovezi în acest sens, fiind preocupat să ducă mai departe cultura tradițională a poporului nostru, pe care o aprecia în mod deosebit. Ne-a părăsit pe neașteptate plecând la Cel de Sus la 25 martie a.c., fiind îngropat în pământul părinților săi din Argeș, în acele ținuturi subcarpatice la care ținea foarte mult. A fost unul dintre scriitorii care a văzut în Biserică și în Ortodoxie calea spre împlinire și spre mântuire, propovăduind valorile Bisericii noastre din trecut și din prezent, ținând cursuri și prelegeri despre bisericile și mănăstirile noastre, pe care le considera lăcașuri vii de viață spirituală intensă, forme ale unei civilizații milenare. Câteva din cărțile sale de investigații documentare sunt mărturisitoare ale acestei existențe întru credință, așa cu o dovedesc titlurile Biserici și mănăstriri ortodoxe (1988), Istorie și valori (1994), Prelegeri de estetica ortodoxiei, I-II (1996), Mănăstirea Lainici, Istoria literaturii dacoromane.
 

MIRCEA POPA