Făgăduinţele dumnezeieşti – expunere generală (Protoevanghelia şi legământul
noahitic)
Făgăduința e un element central în construirea relației dintre Dumnezeu și om de-a lungul Vechiului Testament. Persoanele importante, care apar de mai multe ori în istoria mântuirii lumii, sunt cele care au avut de-a face cu făgăduințele Domnului sau cu legământul, pe care, în diverse forme și manifestări, Dumnezeu le-a prezentat omului. Făgăduința implică o alegere. Alegerea implică dreptate și aceasta e evident în cazul lui Noe (Fac. 6:9). Prezentul studiu are în vedere primele referiri la făgăduință din Vechiul Testament. În analiza exegetică această temă a făgăduinței a fost tot mai mult abordată pentru a evidenția principiul restructurării biblice a stării primordiale pervertite de căderea protopărinților. Mai mult, asa cum reiese din cele prezentate în acest studiu, nevoia de apropiere de Dumnezeu și de recâștigare a stării primordiale de comuniune, folosește, de-a lungul istoriei lui Israel, tema făgăduințelor, fie prin prezentarea lor (Fac. 3, 15; 6, 18; 12, 1-3), fie prin repetarea lor. Tema făgăduinței creează întregul corpus al apropierilor lui Dumnezeu de om, iar pentru acest motiv, în ce privește cursul lui Israel, omul nu a fost în izolare, ci în comuniune, în măsura în care și-a dorit acest lucru.
EMANUEL POP
|
|
