TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
Cina de la Emaus. „Simplă cină” sau ritual sacramental – euharistic? Aportul lucanic în dezvoltarea teologiei pascale a episodului

În contextul densităţii doctrinare impresionante cu care Luca a înzestrat capitolul 24 al Evangheliei sale, s-a pus în discuţie de nenumărate ori dacă cina de la Emaus a fost o celebrare euharistică. În prezent, discuţiile exegeţilor conduc spre o dublă posibilitate de expresie a unităţii literare din Lc. 24, 30-32.35: de „cliṣeu euharistic” prin binecuvântarea pâinii sau de „recunoṣtere” a lui Iisus înviat în frângerea pâinii[1]. În altă ordine de idei, se chestionează dacă cina de la Emaus este o cină intimă de natură transcendentă ṣi eshatologică în care obiectivul relatării acesteia este de a demonstra că Iisus a înviat ṣi a fost recunoscut prin gesturile Sale tipice[2] sau este vorba despre o cină particulară euharistică în care Hristos înviat se revelează ucenicilor în „frângerea pâinii[3].

 

[1] O. P. Manuel de Tuya. Biblia Comentada. Texto de la Nácar-Colunga II Evangelios, Biblioteca de Autores Cristianos, Madrid 1964, p. 929-933.

[2] K. Berger, Los primeros cristianos, Ed. Sal Terrae, Santander, 2011, p. 181.

[3] F. Bovon. El Evangelio según San Lucas, (vol. IV), Ed. Sígueme, Salamanca, 2010, p. 640-643.


 

DANIELA DOLHA