Râsul mundan şi râsul metafizic
Eseul de faţă e prilejuit de volumul lui Claudiu T. Arieşan, Istoria comicului românesc (Timişoara, 2016), volum ce tratează o temă inepuizabileă – comicul, în genere, şi manifestările, particularizările, specificităţile sale în mentalitatea şi cultura română. Din perspectivă antropologică şi religioasă, sunt reţinute două categorii ale comicului (ale râsului). Mai întâi, râsul mundan, generat de multiplele contradicţii aparenţă – esenţă, la acest nivel. El a fost observat atent şi studiat cu sârg, din Antichitate, până în vremea noastră. Apoi râsul metafizic, supramundan, mai amplu, mai profund, având o justificare înaltă, ontologică, adică: contrastul dintre neantul ontologic al fiinţei numite om şi pretenţiile sale delirante că ar însemna ceva în infinitatea spaţio-temporală, în economia lumilor, a Universului.
EUGEN DORCESCU
|
|
