Cuvântarea Sfântului Apostol Petru în Ierusalim (Fapte 2, 14-38)
Studiul tratează discursul Sfântului Petru, care îl localizează în arena publică, pentru prima dată în Fapte. Discursul său stabilește un model pentru discursurile care urmează în Fapte, iar conținutul său stabilește multe dintre motivele pentru discursurile ulterioare din Fapte. În formă, urmează convențiile retorice elenistice și modul în care Petru se afișează în acest discurs (2, 14) este tipic pentru oratorul public. Sfântul Apostol Petru inițiază o lungă succesiune de discursuri în care, în ansamblu, relatarea despre Iisus și Israel este legată de evenimentele care au loc. Discursul oferă o interpretare a fenomenelor care tocmai au fost trăite, prin recurgerea la Scriptură. Citarea profetului Ioil în vv. 17-21 conține deja puncte de legătură mai mult decât adecvate cu contextul imediat: referire la Duhul Sfânt, profeție și minuni. Sfârșitul discursului său îi îndrumă pe ascultătorii săi să se pocăiască (2, 38). O astfel de chemare la pocăință este un element standard al discursului profetic și trebuie să fie scopul final al predicatorilor noștri din zilele noastre.
CĂTĂLIN VARGA
|
|
