Trecutul şi soluţiile sale împotriva fricii: relaţiile româno-ruse în istorie
şi în actualitate (III): dilema apartenenţei şi succesiunea bizantină
Competiția politică și spirituală care a transformat Europa Central-Orientală
în teritoriul predilect al cruciadei și dezvoltările interne care au generat
apariția unor centre regionale de putere suficient de stabile pentru a iniția
construcții etatice i-au plasat pe românii identificați de acum ca prezență
de-sine-stătătoare în cronistica vremii și pe locuitorii cnezatelor succesoare
ale Rusiei Kievene la originile unor inițiative de natură să le asigure
supraviețuirea în relație cu regatele apostolice vecine, cu continuatorii
Hoardei de Aur și cu revirimentul expansiunii islamice, odată cu descinderea
turcilor otomani în sud-estul Europei. Noile experiențe regionale generate de
translatarea unor dinastii occidentale la conducerea regatelor Ungariei și
Boemiei și restaurarea unității Poloniei i-au plasat pe românii transilvăneni
și pe rutenii din cnezatele ruse din vest și sud-vest în poziția de supuși ai
unor suverani care profesau o credință diferită de a lor, generând crize de
loialitate la nivelul elitei acestora, iar consolidarea statelor românești și a
Marelui Cnezat al Moscovei a preliminat un experiment politic și identitar pe
care istoricii nu l-au decriptat pe deplin, oscilând între cunoscutul „Bizanț
după Bizanț” și o evoluție comparabilă cu aceea a statelor-națiune din Europa
vremii.
FLORIAN DUMITRU SOPORAN
|
|
