TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
Ateliere deschise, conferinţe şi vernisaj la simpozionul internaţional de iconografie. Iconari în Otopeni. Ediţia a V-a
Evenimentul "Iconari în Otopeni" s-a desfăşurat în perioada 30 octombrie și 5 noiembrie 2017 și a propus o nouă abordare față de edițiile anterioare, prin participarea a 12 iconari din România, Rusia, Cipru, Serbia, Bielorusia, Ucraina, Georgia, Germania, Bulgaria și Italia. Tema simpozionului internațional de iconografie a subscris anului omagial declarat de Sfântul Sinod al sfintelor icoane, al iconarilor și pictorilor bisericești și an comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului. Ciclul de icoane pictate se înscriu în lucrarea mărturisitoare a Bisericii, fiind o reamintire a suferinței dar mai ales o rugăminte a mijlocirii către cei care au răspuns, în vremea comunistă, chemării la jertfă cu fericirea prigonirii. Împărtășire a iubirii întru Hristos, jertfa prefigurează chipul cel nou pe care îl primește cel căruia Dumnezeu îi îngăduie pătimirea dar și chipul pe care îl primește firea omenească în icoană. Dacă Sfânta Liturghie actualizează jertfa de pe Cruce a Mântuitorului, realizarea icoanei Sale și a Sfinților Săi Martiri actualizează tocmai această chemare la pocăință, după cum găsim și în cuvintele Sfântului Luca, Arhiepiscopul Crimeei și Simferopolului, ”Am iubit pătimirea, fiindcă minunat curățește sufletul”. În strădania acestei mărturisiri am așezat și chipul trăitor pe care am încercat să îl făurim în icoană pe lemn și mozaic, în lucrările participanților la atelierul deschis de anul acesta, între care mărturisitori și apărători ai Ortodoxiei, Martiri pentru Hristos din închisorile comuniste, scene din Pătimirile Domnului. Icoanele au fost proiectate astfel încât să se potrivească ulterior unui spațiu muzeal din cadrul Mănăstirii "Înălțarea Sfintei Cruci" din orașul Aiud, județul Alba. Desfășurarea ediției a cincea a continuat așadar să formuleze un prilej de descoperire și împărtășire a Tradiției bizantine în spațiul iconografic contemporan, o regăsire trăitoare și bine realizată tehnic.
 

MĂDĂLINA MIREA, IOAN POPA