Unitatea românilor (neam, limbă, credinţă) în prefeţele cărţilor bisericeşti din secolele XVI şi XVII
Unitatea neamului, exprimată prin originea etnică, a unităţii de limbă şi de credinţă a fost prezentă şi reliefată deja cu mai bine de 350 de ani înainte de 1 Decembrie 1918. Ea, unitatea a fost un filon uşor de remarcat şi urmărit în manifestările spirituale şi activitatea românilor, care au însoţit mersul lor de-a lungul istoriei încă de la începuturile tiparului în limba română (sec. XVI). Textele noastre vechi, începând deja cu secolul XVI, ar putea reprezenta treptele sau vârstele ce au condus la unirea noastră, privite în epoca şi zona din care provin şi care constituie momente memorabile ale unităţii naţionale a românilor. Autorul se opreşte la tipăriturile lui Coresi, în special cele româneşti, la Cazania lui Varlaam, la Răspuns la Catehismul calvinesc, la Noul Testament de la Bălgrad (1648), la câteva texte provenite de la Mitropolitul Dosoftei şi la Biblia de la Bucureşti din 1688.
MIRCEA BASARAB
|
|
