Eutanasia între legitimare şi contestare. Trei argumente în favoarea eutanasiei şi evaluarea
lor din perspectivă teologică Scopul studiului de față a fost să analizeze teologic trei argumente invocate în mod curent de
cei care doresc legalizarea eutanasiei: argumentul demnității, al autonomiei și al suferinței
inutile. Ca răspuns la aceste argumente am arătat că, din perspectivă creștină, demnitatea
omului rezidă în calitatea sa de chip a lui Dumnezeu și nu este anulată de boală și suferință.
Autonomia omului modern nu este absolută, în fața suferinței omul devine vulnerabil, fapt care
face ca alții – familia sau corpul medical – să decidă în locul lui, și adesea pentru eutanasie.
Cu privire la situații de genul, soluția propusă de Biserică este cea a îngrijirilor paliative,
care sunt la bază responsabilități sau datorii morale ce revin oricărui creștin, fie el medic
sau simplu credincios. Legat de suferință, am subliniat caracterul pedagogic al acesteia, faptul
că suferința asumată de bolnav prin credință este un mijloc de întâlnire cu Dumnezeu. În fond,
Hristos ca Om este certitudinea că suferința umană poate să fie asumată până la capăt. GABRIEL NOJE |
|