„Moartea Mântuitorului pe cruce – manifestarea iubirii neţărmurite a lui Dumnezeu faţă de om” Moartea Mântuitorului pe cruce este manifestarea iubirii neţărmurite a lui Dumnezeu faţă de om
și făcea parte din planul lui Dumnezeu de mântuire a lumii şi de biruire a Satanei. Moartea
Mântuitorului a avut mai multe scopuri: primul scop al jertfei Domnului Hristos pe cruce a fost
acela al împăcării oamenilor cu Dumnezeu; în al doilea rând, prin biruirea diavolului a fost
şters zapisul prin care acesta ne ţinea în robie; cel de-al treilea scop al morţii Mântuitorului
pe cruce a fost restaurarea firii umane căzute şi alterate de păcat. Mântuitorul nu era dator să
moară, de aceea moartea Lui nu a fost o consecinţă a păcătoşeniei, ci un scop, iar urmarea ei a
fost învierea, care nu doar a biruit moartea, ci a depăşit-o cu mult. Prin înviere Domnul
Hristos nu revine la o viaţă muritoare, la suferinţele ei actuale, pentru a relua pelerinajul
unei vechi condiţii. Învierea nu este reîntoarcere, ci trecere dincolo de moarte, biruire a
ei. PETRONIU FLOREA |
|