Soteriologia plotiniană Omul plotinian este situat între cer și pământ, între inteligibil și sensibil;
are, așadar, o origine celestă și este traversat (i)remediabil de suflet. Deși
nașterea lui este un eveniment contrastant și incert, o îndrăzneală și poate
chiar o apostazie de la Tot, acesta caută necontenit experierea prezenței unui
Bine transcendent și/dar inaccesibil pe cale intelectuală. Soteriologia
dezvoltată de Plotin, pe baza teoriei sufletului care nu a coborât niciodată în
corp, transmite, în linii mari că datoria omului este să conștientizeze
activitatea părții rămase acolo sus, în așa fel încât să ajungă la (re)
cunoașterea inteligibilelor și implicit a starii de fericire care urmează
acestui demers, racordând ceea ce este divin în el, la divinul din univers. MONICA ELENA POP |
|