Etape în cercetarea vieţii şi operei Sfântului Antim Ivireanul şi contribuţia recentă a arhim. Mihail Stanciu Articolul face un inventar al cercetărilor vieții și operelor sfântului Antim Ivireanu în cultura românească, cu accent pe cercetarea întreprinsă de arhimandritul Mihail Stanciu. Arhim. Mihail Stanciu, în colaborare cu Gebriel Stanciu, a adus lămuriri în privința datei nașterii sfântului Antim, a luicului nașterii, a educației sale, s-a ocupat de traducerea și publicarea unui volum inedit de Scrisori, ajungând să clarifice (chiar dacă nu în întregime, încă) principalele momente însemnate ale perioadei din biografia Sfântului Antim Ivireanul, de dinainte de venirea în Țara Românească și punerea în serviciul Bisericii Ortodoxe Române. IOAN ŞT. LAZĂR |
|