Colinde biblice şi apocrife
– Texte poetice din aria Sălaj-Codru –
Colindele, la fel cu basmele şi descântecele, sunt creaţii orale care aduc în faţa omului contemporan imaginea unei lumi străvechi ale cărei rădăcini se află departe în preistorie. De acolo, trecând prin luminile şi umbrele mileniilor, sunt aduse la noi credinţe, ritualuri, obiceiuri, naraţiuni şi personaje mitice, mentalităţi, atitudini şi trăiri omeneşti, viziuni ale acelor trăitori despre Univers, Timp şi Spaţiu, despre Om văzut în raport cu lumea reală şi cea ideală, cu existenţa de Aici şi cea de Dincolo.
Lumea înfăţişată în poezia colindelor este un produs al imaginaţiei şi redă credinţa participanţilor la desfăşurarea datinei, de a-şi vedea împlinite dorinţele spre care asipră în perioada propice a sărbătorilor de iarnă. Articolul de față face câteva observaţii asupra repertoriului de colinde din zonele Sălajului şi Codrului. Majoritatea subiectelor îşi au originea în Biblie şi în diferite scrieri apocrife cu conţinut creştin.
AUGUSTIN MOCANU |
|