TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare
Diaconi de odinioară ai Catedralei din Cluj-Napoca (I)
Sfintele slujbe oficiate în Catedralele episcopale au un farmec duhovnicesc aparte şi o solemnitate care le individualizează faţă de celelalte biserici ale unei eparhii. De aceea ele sunt dorite, căutate şi ascultate de către un mare număr de credincioşi. Catedrala noastră din municipiul Cluj-Napoca, astăzi mitropolitană, se înscrie întru totul în rândul celor căutate de credincioşi, din toate categoriile sociale şi de toate vârstele. Un rol important în această lucrare duhovnicească l-au avut întotdeauna şi continuă să-l aibă, pe de-o parte, diaconii Catedralei, aleşi de către Chiriarh dintre tinerii teologi cu voce foarte bună şi cu aptitudini muzicale, iar, pe de altă parte, corul Catedralei, cu dirijori profeşionişti de înaltă ţinută, talentaţi în arta dirijoratului şi foarte buni cunoscători ai muzicii bisericeşti. Ca unul care am fost slujitorul Catedralei vreme de 35 de ani (15 ani ca diacon și 20 de ani ca preot), i-am cunoscut îndeaprope pe ierarhii, preoții și diaconii Catedrelei ca şi pe dirijorul corului Catedralei – părintele profesor Ioan Brie – cel ce a pregătit și condus corul vreme de 60 de ani. Despre slujitorii Catedralei (ierarhi și preoți) am scris şi publicat în periodicele noastre eparhiale iar ulterior în volum. Despre diaconii împreună slujitori doar am început să scriu. Cea dintâi evocare a fost despre arhidiaconul Sever Suciu (1909-1988), cel ce a rămas în treapta diaconiei toată viața şi a slujit Catedrala şi Centrul Eparhial vreme de 44 de ani, text publicat în revista „Renașterea” nr. 8/2018. În paginile de față mi-am propus să schițez portretul și activitatea celor împreună cu care am slujit ca diacon fie la altarul Catedralei, fie în cuprinsul eparhiei, însoțindu-i pe cei doi vrednici arhierei ai arhiepiscopiei noastre din acea vreme: arhiepiscopul Teofil Herineanu și episcopul vicar Justinian Chira Maramureșanul. Este vorba despre părintele Simion Felecan (cel ce a slujit catedrala vreme de 20 de ani: 3 ani cântăreţ, 10 ani diaconi şi 7 ani preot), părintele Vasile Raus (cel ce a slujit ca diacon aproape 17 ani) și părintele Valentin Bochiș (cel ce a slujit ca diacon 13 ani). În acest prim episod din ciclul „diaconi de odinioară ai Catedralei din Cluj-Napoca, vă propun să zăbovim asupra activităţii (diaconeşti şi preoţeşti) a părintelui Simion Felecan (n. 1944) activitate care se întinde pe parcursul a 50 de ani (1979-2019), 20 de ani la Catedrală şi 30 de ani ca paroh al parohiei „Buna Vestire” din München – Germania. Demersul meu a pornit nu numnai din frăţietate preoţească şi prietenia care durează de multe zeci de ani, cât mai ales din performanţele pastoral-misionare de excepţie şi realizările economico-gospodăreşti înfăptuite în condiţii atipice. Despre parcursul vieţii şi activităţii sale în slujba Bisericii strămoşeşti şi a Neamului românesc, ne-a destăinuit mai multe în interviul pe care ni l-a acordat şi pe care vi-l propunem în cele ce urmeazpă. Interviul mi se pare a fi un fel de rezumat al unei cărţi pe care aş intitula-o : „Două vieţi, o preoţie”.
 

IUSTIN TIRA