Plicul Doamnei Constantina
În acest articol este evocată personalitatea Dinei Cocea, mare actor român. A jucat în mari roluri, Elisabeta din Maria Stuart de Schiller sau Kabanova din Furtuna de Ostrovski, alături de debutul ei (1934) la Teatrul Michodière din Paris în Timpuri grele de Eduard Bourdet cu rolul Hélène, dar în rolul Mamei din Luigi Pirandello, Viața ce ți-am dat, era pur și simplu formidabilă. În atitudinile sale Dina Cocea a lăsat să se vadă, discret, un anume spirit matern genuin pe care și-l camuflase cu bună știință în favoarea carierei, dar pe care-l cultivase din plin cu tinerii ei învățăcei. Când doi din discipolii ei, Gheorghe Dinică și Marin Moraru, doi uriași „monștrii sacri” au teatrului românesc, veneau la ziua ei de naștere, li se putea observa de departe revărsarea de iubire din priviri și bucuria de a fi din nou aproape de cea care le îndrumase primii pași într-o profesie cruntă, în care izbândiseră din plin. Străbătuse o epocă. O epocă în care istoria începuse să se întoarcă pe dos și că familia ei avusese un rol activ în acest carusel. Avusese parte de parfumul unei copilării și adolescențe pariziene cu ștaif, petrecute la umbra mătușii ei, actrița Alice Cocea, aflată en vogue pe atunci, și încununate cu studii de teatru prestigioase, bunicul ei dăduse numele unei străzi încă din vremea comuniștilor, stradă pe care se află și astăzi Teatrul Mic, respectiv Constantin Mille – „copilul teribil al Contemporanului” cum îi spusese odată George Călinescu, dar și director al ziarului Adevărul între 1898 și 1920, iar de la tatăl ei, N.D. Cocea, moștenise simpatiile de stânga.
RĂZVAN IONESCU
|
|
