Biserica s-a propus lumii de-a lungul istoriei prin cultură, şi nu prin orice fel de cultură, ci cultură de prim rang. Biserica este un rezervor tezaurizator de cultură, anume de cultură filtrată cu mult rafinament pe parcursul istoriei ei. Putem vorbi despre Biserica noastră ca despre o Biserică a culturii şi putem spune foarte multe despre cultura Bisericii. Cultura, în general, nu are cult în sens formal, deoarece îl concepe a fi constrângător, restrângător. Iar când are, el este cel mai adesea un cult cu tentă idolatră, chiar dacă lipsit de forme structurate. El este fie un cult al culturii în sine, fie un cult al personalităţii culturale, pândit mereu de un contracult al demitizării ei, uneori chiar al demolării. În contrapartidă, la clerici aflăm o cultivare a cultului, până la cantonarea exclusivă în el şi excluderea din orizontul de interes a oricăror alte domenii fundamentale ale culturii. Lucrul acesta este păgubos, pentru că, biblic şi teologic vorbind, oamenii de cultură, intelectualii, artiştii au un anumit talant de la Dumnezeu. Tot la clerici se pot observa deficienţe în raportarea multora dintre ei la lumea culturii profesioniste: o proastă timiditate sau o nejustificată agresivitate, când plecăciune exagerată în faţa intelectualilor, când ignorarea şi ţinerea lor la distanţă, trecere continuă de la un complex de inferioritate la unul de superioritate şi invers. Pe de altă parte, putem vedea cum, în istorie, sunt cazuri, nu puține, de clerici care au fost totodată mari cărturari, de (luat în) seamă, după cum au fost și cazuri, destul de rare, de oameni de cultură care au ajuns clerici minunați. Două lucruri ar fi de căutat. Unul ar fi constituit de întâlnirea şi peripatetizarea în aceleaşi teritorii, structurate de aceleaşi valori majore. Apoi, aflarea şi folosirea unui limbaj cât de cât comun, caracterizat de strălucire, savoare şi frumuseţe.

Keywords: cultură, cult, intelectuali, clerici, Părinţii Bisericii, misiune

COSTION NICOLESCU