Dimitrie Nanu (1873-1943) este dintre acei poeți pentru care posteritatea a manifestat o indiferență până aproape de uitare, deși poetul primise în 1937 Premiul Național de Poezie și era - în perioada începutului de secol și în intervalul interbelic - un scriitor apreciat. Nichifor Crainic, cel mai temeinic cercetător al „spiritualității poeziei românești", îl consideră „o figură onorabilă în mișcarea literară a vremii lui, dar fără ecou în public, ca om". Dimitrie Nanu este un dușman declarat al poeziei moderniste, din timpul său, care, i se părea poetului, se străduiește din răsputeri să încifreze mesajul poetic, în loc să-l comunice firesc și limpede cititorului, ca expresie sinceră a propriilor simțăminte. Cititor fervent al filozofiei antice grecești, al Bibliei, dar și al marilor mistici europeni, Dimitrie Nanu are o poezie de îndemnuri stăruitoare pentru înălțarea morală a omului. Poeziile despre natură, pasteluri influențate de lirica descriptivă a lui Coșbuc și Șt. O. Iosif, sunt pătrunse de uimirea în fața creației, poetul străduindu-se să găsească motive pentru îndemnuri la viața creștină. Dimitrie Nanu ne apare ca un precursor al lui Ioan Alexandru în poeziile de evocare istorică, din ciclul Patria.

Keywords: Dimitrie Nanu, poezie religioasă, istorie literară, Ioan Alexandru

ION BUZAŞI