După un deceniu de la martiriul şi moartea mucenicească a voievodului Constantin Brâncoveanu, a celor patru fii ai săi şi a vistiernicului Ianache Văcărescu, sacrificiul acestora începea să apară proiectat în lumina sfinţeniei atât în poezia populară românească, cât şi în Biserica Răsăritului. Aşa se face că Mitropolitul grec Calinic al Heracleei († 1726) a alcătuit un „Canon al domnului Valahiei Constantin Brâncoveanu". Erau primele elemente ale unei canonizări care va fi înfăptuită abia în anul 1992 de către Sinodul Bisericii Ortodoxe Române. Iată de ce ne-am propus să reliefăm principalele premise ale trecerii Brâncovenilor în ceata sfinţilor. Pentru că, aşa cum arăta în anul 1945 Părintele Profesor Liviu Stan, un mare şi strălucit canonist, evlavia populară, implicit instinctul mistic al credincioşilor, consacră sfinţii, tomosurile patriarhale nefăcând altceva - mai degrabă sau mai târziu - decât să ia act de o stare de fapt şi s-o binecuvânteze.

Keywords: canonizare, Constantin Brâncoveanu, moaşte, sfinţenie,

MIRCEA GELU BUTA