Pornind de la întrebarea retorică a apologetului creştin Tertulian "Ce are în comun Atena cu Ierusalimul?", autorul eseului de faţă argumentează un răspuns pozitiv, evidenţiind relaţiile de continuitate şi discontinuitate, de asemănări şi deosebiri între literatura antică elină şi literatura creştină. În acest scop, conexând aspectelor de profil literar pe acelea corespunzătoare de ordin spiritual, cultural, filosofic, moral şi social, autorul reliefează confruntarea istorică dintre umanismul paideic elen şi cel philantropic creştin, desfăşurată în patru etape până în secolul al IV-lea, al Sfinţilor Părinţi ai Bisericii. Pentru aceasta, evocă îndeosebi contribuţiile unor apologeţi creştini (Origen şi Lactantius), dar şi ale unor cercetători moderni, între care E. R. Curtius, J. Jeremias, A. Hauck, Ad. Harnach ş. a., de asemenea, contribuţiile unor cercetători români: dintre contemporani, Nicolae Corneanu, Virgil Nemoianu şi Petru Pistol (acesta, cu un studiu excelent despre Lactantius, ca „scriitor creştin şi umanist paideic"), iar, dintre „clasici", prof. Teodor M. Popescu, istoric al relaţiilor Bisericii cu cultura, şi prof. Ioan G. Coman, patrolog (din sistematizarea acestuia sunt preluate concis asemănările şi deosebirile dintre cele două literaturi, precum şi „genurile literare" inedite dezvoltate în literatura creştină). Concluzia autorului concordă cu aceea a prof. Ioan G. Coman şi a prof. Virgil Nemoianu privind posibilitatea ca experienţa istorică a constituirii noului umanism în primele secole creştine să fie fructificată în realizarea omului ideal al Europei creştine moderne, a unui nou umanism creştin.

Keywords: literatura antică elină, literatura creştină, umanism creştin, apologia creştină

IOAN ŞT. LAZĂR