O contribuție decisivă la renașterea neopatristică a teologiei grecești din secolul al XX-lea a avut teologul grec cu studii în Statele Unite ale Americii, Ioannis Romanides, cel mai înzestrat elev al părintelui George Florovsky, care a receptat în mod exemplar mesajul acestuia de reîntoarcere a teologiei academice și a spiritualității creștine la izvoarele lor patristice. Opera părintelui Ioannis Romanides, deși a întâmpinat multă rezistență din partea mediilor academice conservatoare și a organizațiilor pietiste, a avut un rol crucial în reorientarea spre experiență și rearticularea dogmatică și mistică a reflecției teologice grecești din a doua jumătate a secolului al XX-lea, pornind de la recuperarea în câmpul teologiei academice a viziunii marilor teologi și mistici filocalici ai Bisericii, în mod special a sintezei dogmatico-isihaste a Sfântului Grigorie Palama. Câmpul tematic și metodologic al viziunii sale teologice are următoarele linii de forță: un răspuns ortodox dat confesiunilor eterodoxe - cu identificarea influențelor acestora asupra teologiei și vieții Bisericii; o dogmatică empirică și o Ortodoxie terapeutică; o teologie palamită (de cel mai înalt nivel) și o teologie istorică (care necesită unele nuanțări); o eshatologie a proslăvirii. Opera sa teologică, deopotrivă tradițională și originală, a exercitat o influență majoră asupra multor generații de teologi și ierarhi ai Bisericii până în zilele noastre, iar unii dintre aceștia au considerat că personalitatea și opera sa sunt atât de însemnate și valoroase, încât se poate vorbi de „o epocă înainte de el și una după el" în teologia grecească a secolului al XX-lea.

Keywords: Ioannis Romanides, renaștere neo-patristică, teologie greacă, teologie dogmatică

GRIGORE DINU MOŞ