TABOR - Traditie şi Actualitate în Biserica Ortodoxă Română
< Înapoi Link-uri
Cautare

„Stihuri spre mângăiere sufletului" (Schimonahia Xenia) 


 

N. A Ursu, cercetând fondurile de manuscrise ale Bibliotecii Academiei Române, a dat („acum câteva decenii") peste un manuscris, cu nr.1470, conținând versuri, care, zice domnia sa, „drept foaie de titlu are următoarea însemnare: «1826, iuli 30. Xenia shimonahia»". E vorba de un autentic volum cu poezii, de inspirație religioasă, scrise cu multă evlavie dar cu destulă naivitate în expresie lirică, de către o mână puțin cultivată, cu alte cuvinte, dar care reprezintă, în fapt, o autentică mărturie de creație artistică/literară pentru acea vreme, pe care Eugen Simion a numit-o, atât de plastic, Dimineața poeților. Articolul de faţă se constituie într-o cronică la acest volum, publicat la Chișinău, în 2012.

Keywords: N. A Ursu, Schimonahia Xenia, mănăstirea Agapia, poezie religioasă


 

CONSTANTIN CUBLEŞAN