Articolul evocă personalitatea scriitorului rus Aleksandr Issaievici Soljeniţân, mare disident al regimului sovietic. Deşi preocupat de credinţă, întors în Rusia "desovietizată" în anul 1994, Soljeniţân s-a ţinut deoparte de orice formă de "înregimentare" bisericească, ceea cea arăta neîncrederea sa faţă de structurile Bisericii ruse. Pe mulţi dintre cititorii "Arhipelagului" această diplomatică prudenţa îi va fi contrariat, ştiută fiind enorma contribuţie a lui Soljeniţân la cunoaşterea tragediei Bisericii ruse în cei şaptezeci de ani de "ateism militant". Desprinderea sa de Biserica "oficială" s-a produs în 1972, când devenise deja o celebritate internaţională şi când, alegând intenţionat perioada de pocăinţa a Postului Mare, i-a trimis Patriarhului Pimen o scrisoare, devenită document de referinţă în istoria contemporană a Bisericii ruse. Exilat cu forţa din Rusia, împotriva voinţei lui, Soljeniţân ajunge în America. În scurtă vreme se va apropia de Biserica Ortodoxa Rusă din Străinatate considerată de Patriarhia Moscovei "lipsită de har". Persistă întrebarea: A fost Soljeniţân un zăvorat adept al unui izolaţionism ca formă de asceză, sau l-au ţinut deoparte colectivităţile la care ar fi putut să adere văzând în el un ins incomod, suspect, imprevizibil?

Keywords: Aleksandr Soljeniţân, Patriarhia Moscovei, izolaţionism bisericesc, comunism,

BORIS BUZILĂ