Investigarea contemporană a raporturilor dintre religie și știință ni se propune cel mai adesea de pe poziții hermeneutice diferite de ceea ce ar constitui firescul unui astfel de demers din interiorul spațiului eclesial. Trăind realitatea credinței în Hristos dobândești conștința că aceste raporturi, în măsura în care te interpelează, o fac pentru că sunt intim legate de (și exprimate prin) actul de viață.

O teoretizare abstractă pe marginea raporturilor anterior menționate riscă să le circumscrie reducționist în spațiul discursului. Conștienți însă că viața transcende discursul, fie acesta științific, filosofic, metafizic sau teologic, propunem mai curând o descifrare a acestora în cheie de lectură filocalică ca potențial deschizătoare de sens și de orizont duhovnicesc. Rezultatul promite să fie diferit de produsul unei simple cercetări științifice (asimilabile cu demersul propriu unei discipline universitare) în măsura în care dă seama teologic de experierea necreatului în interiorul creatului, mai exact de lucrarea competențelor științifice raportată la prezența lucrătoare a harului dumnezeiesc proprii vieții duhovnicești.

Pentru cei ancorați cu precădere în spațiul științelor, dată fiind apartenența termenului la instrumentarul teologic, asocierea termenului de „filocalie" cu raporturile dintre teologie și știință poate părea la o primă vedere irelevantă. Acestora le este însă familiară o „iubire de frumos" trăită prin preocuparea de a înțelege lumea. Ei o contemplă cu uimire în descoperirea legilor care o guvernează atât la „suprafața" accesibilă nouă prin simțuri, cât și în profunzimea micro și macroinfinitului. Acest „filocalic" din spațiul științelor îl afirmăm potențial deschizător către contemplarea duhovnicească a rațiunilor creației (care trimit doxologic către Rațiunea dumnezeiască) spre care ne întărește „filocalicul" duhovnicesc. Credem că dialogul dintre teologie și știință, acolo unde a interesat eclesial, a fost asumat din interiorul viețuirii duhovnicești.

Keywords: teologie, ştiinţã, filocalie, dialog

RĂZVAN IONESCU