În mentalitatea omului din secolul XX au avut loc importante mutaţii şi reevaluări privind raportul dintre ştiinţă şi religie şi locul acestora în cultură şi civilizaţie. Iată câteva din dimensiunile schimbării de paradigmă:

1. Precizarea limitelor şi implicaţiilor cunoaşterii de tip ştiinţific, atât în lucrări teoretice, fundamentale de epistemologie, gnoseologie şi filosofie a ştiinţei, cât şi prin evaluarea axiologică a consecinţelor şi riscurilor aplicaţiilor ştiinţei. Pe lângă riscurile în plan etic, ecologic şi genetic-antropologic, a fost evidenţiat pericolul extrapolării modului ştiinţific de a gândi la toate domeniile vieţii omului, ceea ce ar duce la sărăcirea şi înstrăinarea omului de propria sa umanitate. În plus, ideologiile totalitare ale secolului XX au purces la confiscarea ideologică a ştiinţei epocii lor, după modelul şi în continuitate cu curentelor ideologice dominante din veacurile anterioare: iluminismul, materialismul, progresismul (evoluţionismul), scientismul, umanismul antropocentric etc. În prezent, există acelaşi pericol al confiscării ştiinţei şi aplicaţiilor ei de către ideologiile globaliste și transumaniste.

2. Evidenţa caracterului falimentar al oricărei teorii reducţioniste, pretins ştiinţifice

3. Conştientizarea crizei ştiinţei, pe de o parte ca pierdere a semnificaţiei ei pentru viaţă, şi pe de altă parte poziţionarea ei ingrată ca substitut al credinţei, ca nouă întruchipare a magiei şi ca expresie a voinţei de putere şi de dominare.

4. Încercări de dialog şi de conciliere între ştiinţă (în special științele despre cosmos şi fizica cuantică) şi metafizica subiacentă marilor sisteme religioase (în special cele orientale, dar şi cu deschideri semnificative faţă de metafizica creştin-ortodoxă a energiilor necreate).

5. Apariţia şi dezvoltarea așa-numitului „creaţionism ştiinţific" ca replică la evoluţionism, şi diversele tentative de a găsi o soluţie intermediară între creaţionism şi evoluţionism, dintre care cea mai provocatoare este „evoluționismul teist" - capabil să asimileze și să interpreteze în cheie creștină cvasitotalitatea tezelor științei contemporane.

Problema conflictului dintre ştiinţă şi religie este o falsă problemă atât timp cât nici ştiinţa, nici religia nu sunt confiscate şi manipulate ideologic şi politic. Din perspectivă creştină, temeiul dialogului rodnic dintre ştiinţă şi religie este teza raționalității lumii (comună amândurora) și judecata elementară, sub exigența aceleași raționalități, că nu poate exista o opoziţie între cunoaşterea naturală şi cea supranaturală, ci doar o distincţie între două nivele, relaționate ierarhic și complementar, ale realităţii.

GRIGORE DINU MOŞ