Nu cred să existe cineva care să nu fie, într-un fel sau altul, preocupat de viitor. Încercăm să ne gândim cu încredere și speranță la ceea ce va veni, rugându-ne și cerând ajutorul de la Domnul pentru tot ce se va întâmpla. Totuși, fapt incontestabil, oricât de mult am stărui în rugăciune, ne este foarte teamă de imensitatea necunoașterii noastre, de schimbările și întâmplările neșteptate pe care le vom trăi într-un context diferit de ceea ce ne-am dori să fie în continuare. Viitorul este dincolo de timp, în acea lume atemporală, imposibil de conturat sau analizat cu ochi lumești. Din acest motiv el ne apare ca plin de nesiguranță și incertitudine, dezamăgirea fiind oricând posibilă. Disperarea este continuarea, etapa următoare îndoielii, o adâncire răutăcioasă a nesiguranței de la care am pornit. Teologia nu se teme de îndoială, dimpotrivă, o așează într-un firesc al existenței, ca o evidență pe care nu avem cum să o contestăm. Credința curată ne ajută să desprindem un alt înțeles, o altă înțelepciune a lucrurilor și faptelor. Tot ceea ce se întâmplă e important pentru noi, pentru mântuirea noastră, pentru viața adevărată ce va să vină. Sub pecetea Domnului viitorul capătă un sens, pe care-l putem defini.
Keywords: speranţă, viitor, neîncredere, îndoială, disperare, dreptate, dragoste

DUMITRU HORIA IONESCU