Articolul evocă atmosfera unui sat tradiţional românesc din sudul Olteniei, cu datini şi obiceiuri împământenite de veacuri şi inspirate din credinţa Bisericii. Pe la inceputul anilor `50 ai veacului trecut, acest sat încă păstra o atmosferă arhaică şi purta vestigiile epocii interbelice. Până la sfârşitul anilor `50, nădejdile oamenilor din acea parte a Olteniei legate de izbăvirea de comunism dobândiseră dimensiuni mitice. Anticomunismul lor era organic şi aşa avea să şi rămână. La moartea lui Stalin, în martie 1953, sate întregi se îmbătaseră de bucurie. Lumea îşi mărturisea deschis resentimentul faţă de noua orânduire şi de ocupantul străin. Aceia care se raliaseră noii Stăpâniri erau puţini, supuşi opro-briu-lui propriilor rude, iar „acţiunile" lor se dovedeau adesea ridi-co-le. Până în 1962, când, după mai multe încercări eşuate, satul a fost - printre ultimele - colectivizat, s-a trăit acolo după vechi cutume şi cu nădejdea mistică în dispariţia comunismului.
Keywords: Oltenia, epoca interbelică, comunism, satul românesc

DAN CIACHIR