Textul evocă o suită de amintiri ale unor locuri încărcat de istorie, impresionante prin arta lor dar mai ales prin sentimentele pe care le lasă în suflet. Pe lângă câteva locuri din Italia (Roma, Verona, Miramare), este amintită Veneţia, cu farmecul ei aparte. Veneţia nu mai are, după cum nu o mai au nici atâtea alte oraşe, măreţia de altădată, însă nu pare deloc moartă sau în agonie: se pot auzi gondolieri, barcagii, precupeţi vorbind în dialect cu însufleţire. Autorul este fascinat de asemănarea dintre Canal Grande şi Bosfor. Asemenea momente, prilejuite de contemplarea unor astfel de frumuseţi, reprezintă expresia călătoriei ca drum spre tine însuţi, chiar dacă nu este una în jurul lumii.
Constantinopolul, ca martor al frumuseţii de altădată a Imperiului bizantin, cucereşte prin comorile lui, în mod deosebit prin ctitoria reprezentativă a împăratului Justinian. Sfânta Sofia nu trezeşte nicio admiraţie, ba chiar dezamăgeşte, privită din apropiere, strânsă între zidurile incintei. Contemplată însă de pe mare sau de pe ţărmul Calcedonului, devine, datorită perspectivei, o capodoperă a proporţiilor, fără să violenteze câmpul vizual, întrucât emană o magnificienţă calmă şi relaxată care te înseninează şi odihneşte. Sub cupola ei imensă, unde s-a păstrat un mozaic cu imaginea Maicii Domnului, sentimentul de pace şi seninătate sufletească se adânceşte până la dimensiunea fericirii.
Keywords: Veneţia, Canal Grande, Bosfor, Constantinopol, Nicolae Iorga, catedrala Sf. Sofia

DAN CIACHIR