Pentru cei care nu sunt specialişti în istoria limbii române şi o cunosc superficial, doar prin folosirea sporadică a dicţionarelor menţionate, sau prin lectura unor articole referitoare la influenţa masivă a culturii şi a limbii slave în Europa de Sud-Est, pătrunse prin liturghia slavonă, cu o mare influenţă şi asupra limbii române, nu pot accepta ca fiind valabile teoriile asupra latinităţii limbii române şi le consideră o pură invenţie ideologică, o „indicaţie" a lui N. Ceauşescu.

Acest mod de a privi şi a înţelege individualitatea limbii române este extrem de periculos pentru specificul naţional şi pentru cultura românească, pentru istorie şi întreaga spiritualitate românească. Percepţia eronată a străinilor, precum şi înstrăinarea românilor, separaţi atât de graniţile artificiale cât şi de ideologia noii administraţii de ocupaţie, au constituit primul pas spre deznaţionalizare, spre rusificare (Bucovina şi Basarabia) sau maghiarizare (Transilvania), ceea ce se reflectă şi astăzi în modul de rezolvare etimologică, compartiment în care elementele lexicale româneşti, explicate prin tradiţia istorică a instituţiilor romane, şi apoi împrumutate de limbile slave din Sud sau de limba maghiară, nu sunt socotite ca împrumuturi româneşti, în aceste limbi, ci invers, ca elemente împrumutate de români de la cei a căror civilizaţie creştină se cristaliza după o mie de ani.

Acest punct de vedere a încurajat o anume politică lingvistică a guvernanţilor comunişti prosovietici şi a „specialiştilor", aflaţi în slujba lor, care au rămas pe poziţii sociale înalte, până spre zilele noastre, ca în Republica Moldova, unde se susţine că limba vorbită de populaţia românească de pe cuprinsul plaiurilor Moldovei, situată iniţial, între Carpaţi şi Nistru, este o altă limbă decât limba română vorbită de toţi românii, numiţi în Evul Mediu, vlahi. La Chişinău, a fost mare nevoie de un dicţionar etimologic, altul decât cele româneşti, ceea ce a făcut să se tipărească, în anul 1978, un dicţionar etimologic, intitulat, Scurt dicţionar etimolojic al limbii moldoveneşti, semnat de I. Raevskii şi M. Gabinskii, dicţionar apărut sub auspiciile Academiei de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti. Din câteva exemple se pot sesiza care sunt deosebirile, socotite de aceşti „specialişti", ca semnificative pentru a declara limba vorbită între Prut şi Nistru o altă limbă romanică, supranumită moldovenească, alta decât limba română cu care „ nu a avut şi nu are nici o legătură".

Keywords: lingvistică, Basarabia, limba română, limba slavonă, influenţe

AURELIA BĂLAN-MIHAILOVICI