Numele voievodului martir Constantin Brâncoveanu a fost și rămâne, cum s-a văzut, strâns legat de Transilvania față de ai cărei locuitori români și neromâni a arătat o bunăvoință constantă, preocupându-se mai ales prin ridicarea unor lăcașuri de cult să se înscrie în tradiția antecesorilor săi de pe tronul Țării Românești, manifestându-și astfel înaltul său patronaj asupra instituției mitropolitane ardelene, a ierarhilor, clericilor și mirenilor ortodocși pe care i-a încurajat, sprijinit și ocrotit în păstrarea identității lor confesionale ortodoxe și culturale românești. Prin ctitoriile sale de la Sâmbăta de Sus, Făgăraș, Ocna Sibiului și Poiana Mărului, podoabe ale artei și arhitecturii românești a epocii ce-i poartă numele, prin daniile în bani, cărți și obiecte prețioase bisericești oferite cu dărnicie mai ales brașovenilor și făgărășenilor, prin acțiunile întreprinse la Curtea imperială vieneză de a se acorda ortodocșilor libertatea de a rămâne statornici în legea lor strămoșească, dar mai ales prin susținerea financiară oferită publicării a zeci de cărți de cult și de dogmatică, care au circulat și s-au difuzat masiv în arealul geografic transilvan, sfântul voievod Constantin Brâncoveanu și-a adjudecat pe drept apelativul de „luminătoriu al credinței pravoslavnice" și „patronaș adevărat" al Bisericii Ortodoxe din Transilvania, în memoria căreia a fost înscris pe veci prin trecerea sa în galeria sfinților români.

Keywords: Constantin Brâncoveanu, Transilvania, ctitorii, danii, susţinere, patronaj

Mircea Gheorghe Abrudan