Teologia icoanei îşi întemeiază conţinutul şi sensul pe misterul Întrupării Fiului lui Dumnezeu pentru împlinirea planului divin privind omul şi, odată cu el, universul. Formula patristică Dumnezeu S-a făcut om pentru ca omul să devină Dumnezeu îşi are corespondenţă şi în formularea Sfântului Marcu Ascetul, după care: Cuvântul S-a făcut trup pentru ca trupul să devină cuvânt. Or, translatând aceasta în planul creaţiei dumnezeieşti şi a celei umane, putem evoca relaţia organică dintre Logosul divin şi logosul poetic uman, în baza condiţiei teandrice a lui Dumnezeu-Omul şi a Omului tinzând, prin asemănare, la îndumnezeire. O relaţie analogă de transfigurare se produce în planul iconic, din ceasul Întrupării, când Dumnezeu a îngăduit oamenilor să-i vadă Arhechipul prin intermediul Fiului Său; atunci, s-a instituit fiinţial relaţionarea între prototipul hristic şi chipul Său din icoană, lăsat pe năframa Sfintei Veronica, apoi transpus prin memoria erminică şi prin travaliul spiritual şi tehnic de asemănare efectuat de pictorul cu har.

Keywords: icoană, Întrupare, creaţie, îndumnezeire, prototip

IOAN ŞT. LAZĂR