Articolul prezintă câteva momente din activitatea Părintelui Arhimandrit Varlaam Chiriţă, un monah basarabean. Cu un debut promiţător în cariera bisericească, monahul Varlaam cade uşor în anonimat, şi pe fondul instaurării comunismului în Basarabia. Va fi marginalizat de autorităţi, caterisit în cele din urmă, însă va păstra toată viaţa o credinţă vie. Autorul aminteşte un episod interesant din istoria recentă a relaţiilor dintre Bisericile Ortodoxe Română şi Rusă, episod care are la bază un demers iniţiat de monahul Varlaam. La 1 aprilie 1958, Părintele Varlaam Chiriţă i-a scris Patriarhului Justinian, aducându-i la cunoştinţă că românii din Basarabia sunt obligaţi să se roage în limba slavă. Patriarhul Justinian a ţinut seama de memoriul clericului basarabean şi la prima întâlnire cu Patriarhul Alexei al Moscovei, în mai acelaşi an, a pus în discuţie problemele ridicate de Arhimandritul Varlaam. Intervenţia Patriarhului Justinian a pus pe jar autorităţile sovietice care au dispus caterisirea Arhimandritului Varlaam Chiriţă. Ce putea fi şi ce n-a fost monahul Varlaam? Nu i-a fost dat să răspundă "marilor nădejdi" pe care şi le puseră mulţi în persoana sa. N-a ajuns să fie ierarh şi nici nu i-a fost dat să petreacă a doua parte a vieţii printre ai săi, mama, fraţii, sora, toţi cu excepţia tatălui, refugiaţi peste Prut, unde putea să-şi facă el însuşi o "carieră" bisericească comodă. Şi totuşi, a făcut mult peste ceea ce se aştepta de la el: şi-a mărturisit fără teamă şi fără a ţine seama de consecinţele faptelor sale credinţa în Hristos şi apartenenţa la neamul său, acolo şi când puţini ar fi avut curajul să o facă.

Keywords: monahul Varlaam Chiriţă, Basarabia, Biserica Rusă, Patriarhul Justinian, mărturisire

BORIS BUZILĂ