Ambivalenţa numelui ADAM şi consecinţele ignorării ei în doctrina iudeo-creştină
Plecând de la unitatea şi egalitatea pe care bărbatul şi femeia la dobândesc prin Hristos, autoarea argumentează în textul de faţă, prin interpretarea pasajelor veterotestamentare, că această unitate se regăsea deja în întâiul Adam. Cele două fiinţe au fost iniţial una = ADAM şi, apoi, despărţite, una se numeşte tot Adam (bărbatul) şi cealaltă „femeie", sau Eva, cum îi spune Adam. Atât femeia cât şi bărbatul sunt împreună asemenea lui Dumnezeu. Asemănarea cu Dumnezeu nu este numai un dat al creaturii umane, ci aceasta trebuie să ducă o luptă pentru desăvârşirea asemănării, în vederea căreia omul este înzestrat cu toate însuşirile caracteristice persoanei. Aceste daruri au funcţionat corect până la căderea protopărinţilor. Toată istoria poporuluilui Israel confirmă decăderea omului şi înceţoşarea capacităţii lui de a vedea şi înţelege voia Creatorului lui. Cărţile care urmează genezei impun legi severe şi înjositoare femeii (Leviticul, Deoteronomul). După minunata uniune mistică între bărbat şi femeie, din exegeza Facerii, oprimarea este legiferată. Într-un asemenea mediu, intervenirea lui Dumnezeu în istorie trebuia şi săpunăo barieră tuturor segregărilor, să trezească conştiinţele spre o spiritualizare a raporturilor intraumane. Mesajul lui Hristos abundă în condamnarea egoismului, a materialismului iudaic, a superficialităţii iudeilor în interpretarea legii divine, a împilării omului slab şi în general aminteşte societăţii în care trăieşte că toţi oamenii sunt fraţi, fraţi şi cu surorile lor femei, că nu există altă superioritate decât de cea de slujire a lui Dumnezeuşi a semenului.
Keywords: Adam, bărbat, femeie, unitate, discriminare, Hristos ANCA MANOLACHE |